Știri, Muntenia-Sud, România|sâmbătă, noiembrie 18, 2017
Sunteți Aici Home » SPORT » INTERVIU: Cornel Cornea a jucat toată viaţa o singură carte, a luptelor!

INTERVIU: Cornel Cornea a jucat toată viaţa o singură carte, a luptelor! 

cornel-cornea

Cornel Cornea este antrenorul ultimilor ani din sportul dâmbovițean. E numărul 1, la fel cum, pe locul fruntaș, se situează şi eleva sa, luptătoarea Maria Cioclea, campioana europeană la cadeți. Privind datele din cartea de identitate a maestrului luptelor, cu 14 februarie 1950 ca zi de naștere, înțelegem și mai bine dimensiunea valorii și a muncii depuse. Mulți sportivi de mare valoare i-au trecut prin mână, însă noua senzație, Maria Cioclea, îi depășește pe toți. Cornel Cornea a transformat copilul care bătea mingea pe maidanul din Cartierul Mija în sportivul anului și regina continentului. Antrenorul Cornel Cornea mai are un vis, ultimul mare vis, să o ridice pe Maria Cioclea către o medalie olimpică. După care poate concura pentru titlul de antrenor suprem al sportului dâmbovițean.

„O dată la 50 de ani apare un luptător ca Maria Cioclea”

Cum ar fi arătat viața lui Cornel Cornea fără lupte?
– Nu știu, dar nu cred că ar fi fost viață sau nu era viața mea. Mi-aduc aminte că eram în clasa a VIII-a și făceam ora de sport pe stadion, când antrenorul Seidamet Aziz a făcut o selecție și a ales câțiva pentru lupte, însă pe mine nu m-a luat. Am înnebunit atunci, pentru că știam că-i fac zob pe ăia, eram un fel de Maria Cioclea. Și m-am dus singur la sală. Când m-a văzut, a zis că nu are ce să facă din mine, un băiat de oraș, foarte prăpădit, printre sportivi așa de puternici. Iarăși m-a refuzat, însă am continuat să merg acolo, până i s-a făcut milă de mine și m-a primit. Să vedeți cum l-am convins. Eu stăteam lângă ștrand, la Baronide, iar el a venit aici cu echipa de lupte. Am început să înot alături de luptători, însă mult mai bine decât ei și așa am fost acceptat într-un final. Pornirea mea către sala de lupte a fost tot o voință, așa am simțit. Aș vrea să revin puțin asupra maestrului Saidamet. A plecat de la Constanța, a mers la Onești, după care a venit aici și el a fost cel care a deschis ușa luptelor în Târgoviște. Uneori, și acum când nu merg „afacerile” bine, mă gândesc ce făcea el când ajungea în situații dificile.

V-au atras și alte sporturi?
– Nu. Aveam doi frați care practicau fotbalul, mai ales că locuiam lângă stadion. Dar eu nu eram talentat, cu toate că acum joc fotbal cu plăcere, însă atunci mi s-a părut că nu sunt împlinit.

Au fost și momente de cumpănă, în care ați fost tentat să renunțați?
– Am spus că mă las de multe ori, pentru că m-am simțit rău ori am fost nedreptățit. Nu am putut să mă rup însă de lupte și a doua zi am luat-o de la capăt.

Ce este cel mai greu în lupte?
– Să te ții de antrenament. Să o luăm exemplu pe Maria. Ea este în repaus în momentul ăsta, dar tot facem un antrenament pe zi. Este foarte greu să îmbini programul de antrenament, cu școala, nu vă închipuiți! La lupte antrenamentele sunt foarte grele. Trebuie să pui suflet, să fii ambițios, să nu renunți.

Care a fost în opinia dumneavoastră cel mai mare luptător al Târgoviștei?
– Ca și rezultate, cu patru medalii la Europene și la Mondiale, Maria Cioclea ar fi numărul 1. Pentru mine este copilul care a făcut performanță cu adevărat, dar și un sacrificiu mare. Ea a slăbit 9 kilograme și la Europene, și la Mondiale, iar ca să faci lucrul ăsta trebuie să fii deosebit și să ai toate calitătățile.

În momentul în care ați văzut-o prima dată pe Maria Cioclea ați estimat că va exploda la un asemenea nivel?
– De la început am spus că va fi campioană. Eu am descoperit-o la fotbal, unde avea o viteză incredibilă, schimba bine direcțiile, și o îndemânare foarte bună cu mingea. Acum depinde și ce antrenor te vede când ești un nimeni, și care înțelege ce ai putea să devii.

La cât timp credeți că se naște la noi în județ un luptător de talia Mariei Cioclea?
– Greu de spus. Noi facem lupte aici de vreo 40 de ani și cred că o dată la 50 de ani apare unul ca Maria.

Dacă nu ar fi fost luptele, Maria Cioclea s-ar fi descurcat și la un alt sport?
– Cu siguranță s-ar fi descurcat la orice sport, însă nu la nivelul la care practică lupte. Eu am declarat mereu că Maria Cioclea poate aduce o medalie olimpică pentru Târgoviște și pentru România. Poate că aș fi renunțat la vârsta pe care o am, însă o aștept și am spus că rămân, până când ea va ajunge la Olimpiadă.

Oare Maria Cioclea s-ar fi descurcat la fel de bine și cu un alt antrenor?
– Între antrenor și sportiv, dacă nu există o legătură strânsă, de suflet, dacă nu simte ceva unul pentru celălalt, nu iese treaba. Eu mă apropii foarte mult de ei, dar nu reușesc să relaționez cu toți cum relaționez cu Maria. E o compatibilitate perfectă, absolută. Din privire ne înțelegem, știe ce vreau doar dacă mă uit puțin la ea. Și invers.

Dacă ar veni o ofertă financiară foarte avantajoasă pentru Maria, credeți că ar trebui acceptată?
– Nu mă interesează banii, probabil că și ea gândește la fel acum. Pe mine unul nu mă interesează decât ca Maria să ajungă la Olimpiadă, n-am nevoie de niciun leu.

Cum poate fi ajutat mai mult acest copil cu un talent uriaș?
– Numai dacă avem grijă să-i fie bine. Spre exemplu, eu am depus toate documentele pentru a înființa la Târgoviște un Centru de Excelență, care ne-ar pune pe picior de egalitate cu Centrul de pregătire olimpic, dar și într-o concurență. Deocamdată, Maria e mică, dar când o să termine liceul, când o să fie studentă, sunt alte nevoi. Îi trebuie o căsuță, pentru că nu o să stea toată viața în cămin. Dacă reușim să rezolvăm aceste lucruri, Maria va rămâne fără nicio problemă la Târgoviște. Ea sufletul îl are la noi, iar eu știu asta cu siguranță maximă. Știți bine că am pierdut foarte multe sportive din această cauză, pentru că au ajuns la seniorat și nu am putut să le dăm la nimic. Aduceți-vă aminte de Mihaela Sadoveanu, medaliată cu bronz la juniori și campioană europeană, care a trebuit să renunțe. Era exact ca Maria acum. Noi am încercat să-i asigurăm aici toate condițiile, însă soțul ei, luptător de greco-romane, a plecat în Germania. E vorba de Ion Panait, care a luptat anul acesta la Olimpiadă. Nu s-a înțeles cu Dinamo, club care nu a putut să-i asigure o casă. Când a văzut că un asemenea club nu poate să-i dea o garsonieră, a plecat cu contract în Germania, unde i s-a oferit rezidențiat. Iar Mihaela nu a avut ce să facă și l-a urmat. Însă ca o surpriză, Mihaela m-a rugat să o ajut, pentru că vrea să lupte la Campionatele Naționale în 2017. I-am spus că îmi dau sufletul pentru ea dacă vine acasă și îi voi sta la dispoziție oricât va fi nevoie.

Se ajungea mai greu la medalii pe timpul în care erați sportiv?
– Dacă vorbim strict de marea performanță, adică Europene, Mondiale și de Olimpiada unde vrem să ajungem, nu sunt diferențe între ce a fost și ce este acum. Noi trebuie să-i învingem pe cei mai buni dintre cei mai buni.

Dacă ați putea să dați timpul înapoi, ce ați schimba în viața de antrenor și în lupte?
– Toată viața mea am jucat o singură carte, a luptelor, și nu aș schimba nimic. Pentru sportivi sigur ar trebui făcute mai multe lucruri.

E mai greu de lucrat cu fetele la lupte decât cu băieții?
– Mult mai greu, însă trebuie să ai soluții. Sunt foarte dificile fetele și din această cauză nu reușesc mulți. Trebuie să le studiezi comportamentul, să le înțelegi, să ai multă răbdare.

Maria Cioclea v-a enervat vreodată?
– De foarte multe ori, dar și ea a închis ochii de multe ori când am fost nervos.

Sursa: CSŞ Târgovişte

Alte articole:

Adaugă un Comentariu

*