Știri, Muntenia-Sud, România|sâmbătă, noiembrie 28, 2020
Sunteți Aici Home » SPORT » INTERVIU: Diana Vlăsceanu, o nouă stea a luptelor!

INTERVIU: Diana Vlăsceanu, o nouă stea a luptelor! 

Sursa foto: CSŞ Târgovişte

Diana Vlăsceanu, campioană națională la cadeți, la CSȘ-uri și LPS-uri, la lupte pe plajă (juniori) dar și medaliată cu argint în 2016 la Cupa României, şi-a luat de mică viaţa în piept. Născută la Călăraşi, pe 10 august 1999, Diana a ales să-l urmeze pe profesorul Cornel Cornea la Târgoviște, unde a început să culeagă laurii performanței. Speră să o concureze la nivelul rezultatelor pe colega ei, Maria Cioclea – campioana Europei la lupte cadeți, medaliată cu bronz la Mondiale și declarată sportivul ultimilor doi ani în judeţul Dâmboviţa.

Procedeele favorite: tur de cap și morișca

Reporter: Diana, cum au intrat luptele în viața ta?
– Eram foarte mică, acasă la mine, la Călărași, când au venit doi antrenori la școală și au întrebat cine vrea să practice lupte. Prima am acceptat, însă ne-am strâns vreo 200 de persoane, într-o sală micuță. Pe parcurs am rămas din ce în ce mai puțini, iar eu eram singura fată. Era ceva distanță de la mine de acasă până la sală, însă mergeam singurică, cu bicicleta. De multe ori găseam sala închisă, pentru că era viscol sau ploaie, dar tot ajungeam până acolo, să mă conving dacă se fac sau nu antrenamente. Eu de la 5 ani plecam singură de acasă, mergeam la bunica mea cu microbuzul, la țară. Am avut dintotdeauna părinți înțelegători, care mi-au lăsat libertatea să fac ce-mi place.

Reporter: De ce lupte și nu un alt sport?
– La început m-a atras numai acest cuvânt: lupte. Și mi-a plăcut că mă luptam numai cu băieți, m-a ajutat foarte mult.

Reporter: La Târgoviște cum ai ajuns?
– Fostul meu antrenor de la Călărași îl cunoștea pe domnul profesor Cornel Cornea, care m-a văzut la câteva concursuri amicale și așa am ajuns aici. În primii ani la Târgoviște, abia așteptam să plec acasă, însă acum e invers. Abia aștept să revin de acasă, pentru că mi se face dor de colegi, de domnul profesor, de lupte.

Reporter: Până unde speri să ajungi cu luptele?
– Îmi primul rând mi-aș dori să iau o medalie la Europene și la Mondiale, iar apoi și mai departe, la Olimpiadă.

Reporter: Ce crezi tu că are Maria Cioclea în plus față de tine?
– Mult mai mult curaj. Noi suntem două persoane cu caractere diferite. Eu sunt mai slabă de înger, iar ea e mai tare și probabil mai ambițioasă, chiar nu-i pasă orice i s-ar spune.

Reporter: Care ar fi procedeele tale favorite?
– La început a fost tur de cap și numai asta făceam. Țin minte înaintea unui concurs că domnul profesor mi-a spus să nu mai încerc acest procedeu, însă eu tot acolo m-am băgat. Apoi am intrat în alte procedee, iar acum îmi place morișca.

Reporter: Sunt emoții la concursurile importante?
– Foarte mari, mai ales la concursurile internaționale. Însă eu am emoții și la naționale, chiar și în fața unei adversare care știu că s-a apucat ieri de lupte. Emoțiile provin din faptul că la lupte orice secundă de neatenție te poate costa foarte mult, orice greșeală devine decisivă. E foarte important să-ți stăpânești aceste emoții. Spre exemplu, eu nu am putut să o fac la ultimele Europene, unde am avut emoții așa de mari, încât am pierdut totul. Nu pot să vă explic câte emoții sunt într-un meci important, în acele două minute de luptă.

Reporter: Care a fost cea mai mare satisfacție pe care ți-a oferit-o acest sport?
– Ca să vă spun sincer, atunci când a ieșit Maria Cioclea campioană europeană. M-am bucurat așa de tare, ca și când aș fi câștigat eu medalia de aur. Foarte tare m-am bucurat și când am devenit campioană la cadeți, pentru că nu se aștepta nimeni, nici măcar eu.

Reporter: Te rog să transmiți public ce dorințe aveți voi, cei de la lupte!
– Aș vrea ca cei de la Federație să ne ofere premieri și să ne ajute mai mult în programul de pregătire, chiar și cu niște cantonamente.

Sursa: CSŞ Târgovişte

Adaugă un Comentariu

*