Știri, Muntenia-Sud, România|joi, octombrie 17, 2019
Sunteți Aici Home » ACTUALITATE » IOHANNIS: Colegiul Economic Târgovişte trebuie să inspire organizarea învăţământului românesc

IOHANNIS: Colegiul Economic Târgovişte trebuie să inspire organizarea învăţământului românesc 

klaus iohannis 1

Preşedintele României a declarat, astăzi, în timpul festivităţilor prilejuite de deschiderea anului şcolar 2015 – 2016, că decidenţii politici ar trebui să se inspire din modul de organizare a învăţământului la Colegiul Economic „Ion Ghica” din Târgovişte pentru a pune la punct un nou sistem educaţional în România.

Klaus Iohannis a apreciat că în această şcoală de tradiţie din judeţul Dâmboviţa există iniţiativă, performanţă şi contectare cu realitatea, cu piaţa muncii. La Liceul Economic din Târgovişte, elevii sunt încurajaţi să-şi pună în valoare aptitudinile şi asta este esenţial.

„Ideea că toţi trebuie să ştim de toate şi trebuie să fim buni la toate este depăşită şi neproductivă. Nu cred că ceea ce contează este cantitatea informaţiilor, ci capacitatea lor de a asigura un fundament de cunoştinţe şi valori, de a pregăti drumul în viaţă al celor care ies de pe băncile şcolilor.

Educaţia este calea către o Românie puternică şi prosperă. O societate este, până la urmă, ca o echipă, care câştigă când fiecare îşi ngăseşte zona de expertiză şi excelenţă, dacă fiecare este încurajat să crească şi motivat să fie cât mai bun în ceea ce face. Asta înseamnă pentru mine susţinerea performanţei şi meritocraţiei. Aici, la dumneavoastră, vedem că acest lucru este posibil.

O educaţie performantă nu produce şomeri, ci absolvenţi care au perspective de carieră, care sunt competitivi şi aşteptaţi pe piaţa muncii. De aceea parteneriatul cu mediul privat este esenţial şi trebuie încurajat”, a spus preşedintele Klaus Iohannis.

Deschiderea noului an şcolar a constituit pentru şeful statului momentul cel mai potrivit pentru a relansa în dezbatere naţională tema educaţie.

„În contextul prerogativelor constituţionale pe care le am, nu voi gira modificări ale legislaţiei privind educaţia fără ca ele să treacă prin filtrul unei atente şi consistente dezbateri publice, în care cei implicaţi să ajungă la un numitor comun într-o abordare pe termen lung”, a precizat Klaus Iohannis.

colegiul economic targoviste

Adaugă un Comentariu

*