Știri, Muntenia-Sud, România|vineri, februarie 28, 2020
Sunteți Aici Home » ACTUALITATE » IPOTEZĂ – Scandalul Ion Stan ar fi de fapt o reglare de conturi în interiorul PSD

IPOTEZĂ – Scandalul Ion Stan ar fi de fapt o reglare de conturi în interiorul PSD 

stan si tutuianu

Deputatul PSD de Dâmboviţa Ion Stan, suspectat de fapte de corupţie în legătură cu atribuirea unor contracte cu statul, a fost ridicat ieri de procurorii DNA şi dus la audieri. Stan ar fi cerut unui om de afaceri 1,3 milioane de lei, din care ar fi încasat deja 750.000 lei, bani care ar fi fost folosiţi în campania electorală. În Dâmboviţa, toată lumea ştie că între actualul lider PSD, Adrian Ţuţuianu, şi ex-şeful Ion Stan este un război pe viaţă şi pe moarte.

În vârstă de 57 de ani, Ion Stan se află la al treilea mandat consecutiv în Legislativ şi deţine funcţia de vicepreşedinte al Comisiei parlamentare de control a activităţii SRI. Încă din 2000, de când a intrat în Parlament, el a activat în Comisia SRI, fiind, în legislatura 2000-2004, chiar preşedinte al acesteia. În ultimii 16 ani, Stan a ocupat şi funcţia de preşedinte al PSD Dâmboviţa. În 19 iunie 2012, Biroul Permanent Naţional al PSD a votat, cu unanimitate, schimbarea sa de la şefia organizaţiei locale a PSD, locul fiind ocupat de rivalul său direct, noul preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.

Cu toate acestea, paraşutat direct de la centru, peste capul lui Ţuţuianu, Ion Stan candidează acum din partea USL pentru un nou mandat de deputat într-un colegiu din Dâmboviţa, la alegerile din 9 decembrie.

Mâna lungă a lui Ţuţuianu

Rivalitatea dintre Stan şi Ţuţuianu a devenit evidentă imediat ce USL a ajuns la guvernare, în luna mai, orgoliile celor doi fiind, se pare, prea mari pentru un judeţ aşa de mic, cum este Dâmboviţa. Chiar dacă, „săpat” din greu de Ţuţuianu, a fost mazilit în vară de la şefia PSD local, Ion Stan a avut timp să îşi plaseze oamenii în funcţii cheie. Pupila sa, Emilian Dragoş Rusu, a fost numit prefect al judeţului în luna mai, însă, la sfârşitul lunii octombrie, a fost înlocuit din funcţie, după scandalul „urşilor turbaţi” care omorau localnici în zona Moroieni. În 30 octombrie, în locul lui Rusu a fost instalat un alt pesedist controversat, Victor Sanda. Predarea ştafetei s-a făcut în prezenţa ministrului Mediului, Rovana Plumb, şi ea cu colegiu în zonă, care, pentru a face trecerea cât mai lină, l-a lăudat pe proaspăt demisul Emilian Rusu şi s-a arătat convinsă că el ar merita să fie numit pe o altă funcţie, tot importantă, în judeţ. Zis şi făcut! A doua zi, Rusu a fost „proptit” de protectorul Ion Stan în scaunul de şef al Fiscului Dâmboviţa. Pentru a i se face loc, din funcţie a fost măturat rapid prietenul să de un deceniu Viorel Paraschiv, care a primit un fotoliu mai mic în DGFP Dâmboviţa. Culmea ironiei, locul ocupat acum de pesedistul Rusu este rezervat peneliştilor.

Oricum, se pare că mişcarea nu i-a picat deloc bine noului şef al CJ, Adrian Ţuţuianu, care avea şi el un protejat, gata pregătit să ocupe fotoliul de la vârful Fiscului. Trimiterea lui Ion Stan direct de la centru într-un colegiu din Dâmboviţa ar fi umplut paharul supărărilor lui Ţuţuianu, susţin gurile rele din PSD.

Sursa: www.pesurse.ro

Răspuns la IPOTEZĂ – Scandalul Ion Stan ar fi de fapt o reglare de conturi în interiorul PSD

  1. manix

    Bun articol.Se dovedeste o data in pus ca la aceasta publicatie ziaristii sunt meseriasi.Tutuianu mai are sa o puna pe soacra-sa intr-o functie in judet ca in rest a facut ce a vrut.De ce nu sapati mai adanc vis-a-vis de acest personaj ,care are multe tendoane ale lui Ahile Succes si bravo voua .

     

Adaugă un Comentariu

*