Știri, Muntenia-Sud, România|vineri, februarie 28, 2020
Sunteți Aici Home » POLITIC » JUDEȚUL DÂMBOVIȚA, LA COADA INVESTIȚIILOR ÎN INFRASTRUCTURĂ DIN CAUZA PDL! Deputatul Ionuț Săvoiu spune că nu vom avea drumuri bune din cauza democrat-liberalilor

JUDEȚUL DÂMBOVIȚA, LA COADA INVESTIȚIILOR ÎN INFRASTRUCTURĂ DIN CAUZA PDL! Deputatul Ionuț Săvoiu spune că nu vom avea drumuri bune din cauza democrat-liberalilor 

ionut savoiu

În primăvara anului 2012, în contextul revizuirii liniilor directoare TEN-T, România și-a extins rețeaua cu 4 noi trasee. Totul se întâmpla în mandatul Guvernului PDL, al premierului Mihai Răzvan Ungureanu, titularul Ministerului Transporturilor fiind Alexandru Nazare (PDL). În contextul de atunci, a rămas cunoscut scandalul creat de fostul președinte al CJ Cluj, Alin Tișe (PDL), care i-a cerut demisia colegului Nazare pentru că „și-a permis” să lase Clujul în afara TEN-T.

Cel puțin o astfel de reacție mi-ar fi plăcut să aud din partea celor care, la momentul respectiv, conduceau politic și administrativ județul Dâmbovița. Din păcate, a lipsit orice gest de indignare, protest sau nemulțumire (fie ea și la nivel declarativ) față de neincluderea județului, a municipiului Târgoviște ca punct esențial în rețeaua de transport european. Să fim prezenți pe această hartă ar fi însemnat alocarea cu prioritate a fondurilor destinate investițiilor pe zona de drumuri naționale!

I-am auzit în sute de ocazii pe liderii PDL, aflați atunci la conducerea administrației dâmbovițene, lăudându-se zgomotos că au știut să atragă de partea județului sprijin guvernamental. Numai că, vedem acum, inteligența administrativă depășește planul îngust al pompării fondurilor pe o perioadă scurtă de timp.

Din nefericire, constatarea onestă la care suntem obligați astăzi este aceea că PDL a tratat cu indiferență un proiect pe termen lung, care ar fi însemnat plasarea județului în topul priorităților de investiții. Conștientă sau nu, dintr-un interes meschin sau pur și simplu din crasă incompetență, abordarea nu poate fi bănuită decât de iresponsabilitate majoră.

Suntem obligați să încercăm astăzi să schimbăm această realitate, pentru elementarul argument că indiferența cu care PDL a tratat lucrurile nu poate constitui un model de reală dezvoltare pentru viitor.

Deputat USL Dâmbovița IONUȚ SĂVOIU
Colegiul nr. 7 Titu

Răspuns la JUDEȚUL DÂMBOVIȚA, LA COADA INVESTIȚIILOR ÎN INFRASTRUCTURĂ DIN CAUZA PDL! Deputatul Ionuț Săvoiu spune că nu vom avea drumuri bune din cauza democrat-liberalilor

  1. moshu49

    i’auzi dle Popescu, comentarii, ceva? dpdv portocaliu?
    sau trebuieşti belit?
    Nazare, din cîte ştiu, a fost la transporturi aprox 2 luni, pe cînd voi vă faceţi că guvernaţi de 8 luni.
    ca să fie „constatarea onestă”, cum adică „încercăm astăzi”?
    cu ce v-aţi ocupat pînã „astăzi”? cu demolarea imaginii României pînă dincolo de Atlantic?
    hai, ciocu mic şi la muncă să apuc a vedea şi eu „un model de reală dezvoltare pentru viitor”. :(

     

Adaugă un Comentariu

*