Știri, Muntenia-Sud, România|vineri, februarie 28, 2020
Sunteți Aici Home » SPORT » JUDO: Xenia Chiţu, medaliată cu aur la turneul internaţional „Mureşul Cis Gaz”

JUDO: Xenia Chiţu, medaliată cu aur la turneul internaţional „Mureşul Cis Gaz” 

Xenia Chiţu

Turneul internaţional „Mureşul Cis Gaz” a reprezentat un real succes pentru cele mai mici judoka de la Clubul Sportiv Şcolar Târgovişte. Evoluţiile foarte bune înregistrate de elevele lui Romel Muşa pe suprafaţa de tatami le-au dus pe acestea să urce de patru ori pe podiumul de premiere.

La capătul unui parcurs excelent, Xenia Chiţu a intrat în posesia medaliei de aur, după ce a terminat pe primul loc concursul destinat categoriei 29 de kilograme – U12. Micuţa sportivă a clubului târgoviştean a fost de neoprit pe toată durata întrecerii, finalizând turneul fără înfrângere.

judo css

Vanessa Tolea şi Ana Popa (ambele la U10) au revenit acasă cu medaliile de argint. Prima judoka a terminat competiţia pe locul 2 la categoria 32 de kilograme, iar a doua, la 29 de kilograme.

În schimb, Antonia Vasalache a intrat în posesia bronzului la categoria 26 de kilograme – U12.

Adjudecarea celor patru medalii la turneul internaţional, la care au luat parte 540 de sportivi din patru ţări, le-au dus pe micuţele judoka de la CSŞ Târgovişte să-şi îndeplinească cu brio obiectivele stabilite.

Ionuţ Parghel

Antonia Vasalache

Antonia Vasalache

Adaugă un Comentariu

*