Știri, Muntenia-Sud, România|joi, iulie 16, 2020
Sunteți Aici Home » Sud-Muntenia » Dâmboviţa » LĂMURIRE: Inspecţia Muncii nu dispare, se reorganizează! Există şi amendează de ustură!

LĂMURIRE: Inspecţia Muncii nu dispare, se reorganizează! Există şi amendează de ustură! 

Marius Lixandru - inspector şef ITM Dâmboviţa

Veşti proaste pentru agenţii economici care s-au grăbit să creadă că Inspecţia Muncii se va desfiinţa şi vor scăpa de controale! În realitate este vorba despre o reorganizare menită să eficientizeze acţiunile de verificare, inclusiv în ceea ce priveşte ajutoarele şi indemnizaţiile pe care statul pe plăteşte către diferite categorii sociale.

Potrivit inspectorului şef al ITM Dâmboviţa – Marius Lixandru, se va înfiinţa Agenţia Naţională pentru Inspecţia Muncii şi Securitate Socială, prin comasarea Inspecţiei Muncii cu Agenţia Naţională de Plăţi şi Inspecţie Socială.

„În această perioadă, se află în dezbatere proiectul Hotărârii de Guvern privind organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Agenţiei Naţionale pentru Inspecţia Muncii şi Securitate Socială, care se va substitui în toate drepturile şi obligaţiile ce decurg din acte normative, contracte, convenţii, înţelegeri, protocoale, memorandumuri şi acorduri în care Inspecţia Muncii şi Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială sunt părţi la data intrării în vigoare a OUG 86/2014, inclusiv în litigiile aferente activităţilor acestora”, precizează Marius Lixandru.

Atribuţiile Agenţiei Naţionale pentru Inspecţia Muncii şi Securitate Socială vor viza următoarele domenii de activitate:

  • securitate şi sănătate în muncă
  • relaţii de muncă
  • supravegherea pieţei muncii
  • securitate socială
  • beneficii sociale.

 

Până la adoptarea actului normativ, Inspectoratele Teritoriale de MUncă şi Agenţiile Judeţene pentru Prestaţii Sociale îşi desfăşoară activitatea distinct, aşa cum au făcut şi înainte de apariţia hotărârii de guvern care stabileşte înfiinţarea noii Agenţii. Prin urmare, nu este cazul ca agenţii economici să-i trimită la plimbare pe inspectorii de muncă veniţi în control, aşa cum s-a întâmplat prin judeţul Sălaj, pe motiv că n-ar mai exista Inspecţia Muncii. Există şi amendează de ustură!

Adaugă un Comentariu

*