Știri, Muntenia-Sud, România|joi, octombrie 22, 2020
Sunteți Aici Home » Sud-Muntenia » Dâmboviţa » LANSARE: „Un condei supravieţuitor” sau istoria văzută prin editorial

LANSARE: „Un condei supravieţuitor” sau istoria văzută prin editorial 

lansare carte florent 1

Jurnalistul Florenţ Mocanu a lansat, astăzi, la Biblioteca Judeţeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmboviţa, lucrarea „Un condei supravieţuitor”, volum care cuprinde o suită de editoriale publicate în periodicul „Gazeta Munteniei” între anii 2013-2016. Practic, această a doua carte din epopeea sa gazetărească relevă gândurile sale pe târâmul zbuciumat al societăţii româneşti de după 1989.

Textele lui Florenţ Mocanu surprind simplu, curat, lucid, fără nervul subiectivităţii, istoria de-o clipă a unor etape marcate de transformările politice şi economice. Mocanu a zugrăvit, cu obiectivitate, tablourile unor evenimente, ale unor momente care, mai mult sau mai puţin, ne-au marcat existenţa şi care au dus la modificări structurale ale lumii în care trăim.

lansare carte florent 3

Despre cartea lui Florenţ Mocanu a vorbit în termeni elogioşi Ivan Vasile Ivanoff, secretarul judeţului. Acesta a mărturisit că, la începutul anilor 90, a cochetat cu presa, dar nu a fost să fie în final. Ivanoff a lăudat puterea lui Florenţ Mocanu de a se păstra în categoria jurnalismului de echilibru, neangrenat în jocuri politice, nepătimaş, din al cărui text gazetăresc respiră un obiectivism rece.

Au mai luat cuvântul deputata Oana Vlăducă – membră în Comisia de Cultură şi Mass-Media din cadrul Parlamentului României, Teodor Vasiliu – fondatorul ziarului „Jurnal de Dâmboviţa”, cel care a pus bazele adevăratei şcoli de presă la Târgovişte, scriitorul şi publicistul Ion Iancu Vale şi mulţi, mulţi alţi invitaţi prieteni ai autorului.

lansare carte florent 2

Profitând de prezenţa deputatei PSD, Teodor Vasiliu a vorbit despre necesitatea urgentă de intervenţie a statului pentru sprijinirea presei scrise din România, aflată într-un declin major cauzat de mediul fiscal neprielnic. Vasiliu consideră că Parlamentul României trebuie să pocedeze la adoptarea unui pachet de legi după modelul statelor europene pentru subvenţionarea presei. În caz contrar, în următorii ani, fără un ajutor concret, ziarele vor dispărea şi, o dată ele, dispar componente importante ale democraţiei practice: libertatea de expresie şi dreptul la informare.

Adaugă un Comentariu

*