Știri, Muntenia-Sud, România|luni, septembrie 23, 2019
Sunteți Aici Home » ADMINISTRAŢIE » LITIGIU: Judeţul Dâmboviţa îi cheamă la instanţă pe vecinii prahoveni, pentru „Drumul Babelor”

LITIGIU: Judeţul Dâmboviţa îi cheamă la instanţă pe vecinii prahoveni, pentru „Drumul Babelor” 

drum munte babele

Consiliul Judetean Dambovita este pregatit ca saptamana viitoare sa declare razboi Consiliului Judetean Prahova. Decizia vine ca urmare a nepasarii manifestate de autoritatile din judeţul vecin, vizavi de Drumul Babelor, tronson de drum turistic de circa 17 km ce porneste din zona Cuibul Dorului spre Dichiu, Babele, Padina, Pestera.

Asocierea intre cele doua unitati teritorial administrative s-a facut cu mare tam-tam in 2010 cand la conducerile celor doua judete se aflau Florin Popescu si Mircea Cosma. Conform contractului semnat atunci, Prahova trebuia sa finanteze proiectul cu circa 120 de miliarde de lei vechi. Pana acum, pentru drumul din munte, nu a platit decat Consiliul Judetean Dambovita, circa 20 de miliarde de lei vechi, dar lucrarile nu sunt gata. Mai este nevoie sa se toarne stratul doi de asfalt, sa fie realizate lucrarile de arta, poduri, podete, ziduri de aparare, parapeti. Cele mai multe lucrari de acest gen trebuie facute in partea de traseu de pe teritoriul Prahovei.

Adrian Tutuianu – preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa ne-a declarat ca lipsa de implicare a Consiliului Judetean Prahova, care a semnat un contract, deci are obligatii, dar nu vrea sa se achite onorabil de ele, are implicatii nefaste, deosebit de grave pentru aceasta investitie.

Se pare ca, atunci cand a demarat proiectul intre Cosma si Popescu ar fi existat o intelegere verbala ca de plata investitiei sa se ocupe tot Dambovita. Oricum, discutile nu au avut valoare de contract. Probabil Florin Popescu se baza pe relatiile pe care le are si ca va rezolva singur problema.

Despre contractul incheiat intre cele doua parti, Adrian Tutuianu spune ca ar fi putut sa fie mai bun. Clauzele sunt limpezi, dar nu suficiente, in sensul de a constrange Prahova sa se achite de obligatii. Sunt destule voci care sustin ca cei din Prahova nu mai doresc ca acest drum sa fie terminat tocmai pentru a nu atrage turisti in Bucegii Damboviteni. De altfel, nici dezvoltarea zonei Padina-Pestera nu prea îi încanta.

Şeful de la Dâmboviţa este decis sa ajunga in fata instantei cu problema datoriei pe care o are Consiliul Judetean Prahova fata de acest proiect absolut important pentru dezvoltarea turismului montan.

Adaugă un Comentariu

*