Știri, Muntenia-Sud, România|marți, noiembrie 12, 2019
Sunteți Aici Home » SPORT » LUPTE: Maria Cioclea și Diana Vlăsceanu țintesc podiumul la Balcaniadă

LUPTE: Maria Cioclea și Diana Vlăsceanu țintesc podiumul la Balcaniadă 

Maria Cioclea (stânga) - Diana Vlăsceanu (dreapta)

Cele mai titrate luptătoare dâmbovițene se pregătesc pentru Campionatul Balcanic destinat juniorilor. Maria Cioclea și Diana Vlăsceanu, sportive ale CSŞ Târgoviște, vor lua parte, la sfâșitul acestei săptămâni, la ediția din acest an a Balcaniadei găzduite de Craiova. Pentru ambele luptătoare această competiție va reprezenta un test important, după ce până acum au concurat la cadeți. Cum 2016 va fi ultimul an la care vor mai lua parte la întrecerile de cadeți, antrenorul Cornel Cornea a decis ca amândouă sportivele să participe la Balcaniada de la Craiova.

Maria Ciolclea va concura la categoria 44 de kilograme, iar Diana Vlăsceanu va figura în limitele categoriei 70 de kilograme. Înainte de participarea la acest turneu, cele două luptătoare târgoviștene țintesc clasări pe podium, chiar dacă sunt la început de drum la juniori. Peste două săptămâni, ambele sportive de la CSȘ vor merge în Turcia, pentru a concura la Campionatul Balcanic pentru cadeți.

În acest an, Maria Cioclea a devenit campioană europeană la cadeți, în Suedia, iar la Campionatul Mondial a cucerit medalia de bronz, la categoria 40 de kilograme.

Ionuț Parghel

Adaugă un Comentariu

*