Știri, Muntenia-Sud, România|marți, noiembrie 12, 2019
Sunteți Aici Home » SOCIAL » MĂSURĂ: Muncitorii din construcţii vor fi protejaţi contra detaşările menite să ocolească legea

MĂSURĂ: Muncitorii din construcţii vor fi protejaţi contra detaşările menite să ocolească legea 

Foto: ph-online.ro

Lucrătorii detaşaţi în străinătate temporar vor putea fi mai bine protejaţi de propunerea legislativă adoptată de Parlamentul European, care a clarificat regulile de diferenţiere între detaşările reale şi încercările de a ocoli legea.

Propunerea legislativă are ca scop să îmbunătăţească modalităţile de aplicare a regulilor prevăzute de o directivă din 1996 privind condiţiile de muncă ale lucrătorilor detaşaţi în străinătate pentru a oferi servicii pe timp limitat, în scopul de a preveni abuzurile.

Parlamentul a inclus o listă non-exhaustivă de criterii care să ajute statele membre să evalueze dacă o detaşare este reală sau reprezintă doar o încercare de a ocoli legea, de exemplu prin aşa-numitele companii „cutie-poştală” create în state cu un nivel mai scăzut de protecţie a muncii şi socială decât cele din UE. De asemenea, a fost inclusă şi o definiţie a „falselor activităţi independente”, un tip de abuz bazat pe faptul că multe reglementări privind condiţiile de muncă ce trebuie garantate conform directivei nu sunt aplicate sistematic lucrătorilor independenţi.

Adaugă un Comentariu

*