Știri, Muntenia-Sud, România|luni, septembrie 25, 2017
Sunteți Aici Home » Sud-Muntenia » Ialomiţa » MĂSURĂ: Staţiunea Amara va fi împânzită de jandarmi, pentru siguranţa turiştilor

MĂSURĂ: Staţiunea Amara va fi împânzită de jandarmi, pentru siguranţa turiştilor 

jandarmi amara

Patrule din cadrul Postului de Jandarmi Amara vor executa, începând de sâmbătă – 18 iunie 2016, pe toată perioada sezonului estival, misiuni de menţinere a ordinii şi liniştii publice în staţiunea Amara, în vederea asigurării unui climat de ordine şi siguranţă publică pentru turişti şi vizitatori, informează IJJ Ialomiţa.

Sunt vizate în special zonele aglomerate, discotecile şi parcările slab iluminate. De asemenea, jandarmii vor sprijini autorităţile publice în timpul desfăşurării unor acţiuni pe linia combaterii fenomenului muncii fără forme legale, verificarea legalităţii activităţilor comerciale desfăşurate pe plajă, precum şi pentru combaterea surselor de poluare a factorilor de mediu.

Pentru evitarea neplăcerilor în timpul vacanţei, jandarmii recomandă turiştilor:
– să evite purtarea la vedere bunurilor de valoare, care pot atrage atenţia posibililor infractori (bijuterii, sume de bani, cărţi de credit);
– să nu lase nesupravegheate bunurile (genţi, portofele, telefoane mobile etc.), când se află pe plajă;
– să se asigure întotdeauna că au încuiat uşa camerei unde sunt cazaţi;
– să nu parcheze autoturismele în locuri ferite sau slab iluminate şi să se asigure că au încuiat portierele;

De asemenea, dacă observă persoane cu comportament antisocial sau sunt abordaţi de persoane necunoscute, în diverse scopuri , turiştii sunt sfătuiţi să anunţe cea mai apropiată patrulă de jandarmi sau să apeleze numărul unic de urgenţă 112.

Alte articole:

Adaugă un Comentariu

*