Știri, Muntenia-Sud, România|marți, octombrie 15, 2019
Sunteți Aici Home » ACTUALITATE » IN MEMORIAM: Generalul de brigadă Constantin Tănase, un mare patriot al neamului românesc

IN MEMORIAM: Generalul de brigadă Constantin Tănase, un mare patriot al neamului românesc 

in memoriam constantin tanase 8

La aniversarea a 65 de ani de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, în anul 2010, o delegație de dâmbovițeni, incluzând pe veteranul de război Petre Iliescu din Pietroșița și pe general de brigadă (rez.) Constantin Tănase, a participat în Slovacia și Cehia la un pelerinaj pe urmele soldaților români care au luptat pentru eliberarea acelor țări. Acțiunea a fost inițiată de Fundația Renașterea Pietroșiței-Ruralia și a fost sprijinită financiar și logistic de Consiliul județean Dâmbovița și Complexul Naţional Muzeal Curtea Domnească care și-au desemnat câțiva reprezentanți în această mini-expediție.

Echipa românească a fost primită la un mare simpozion internațional în orașul slovac Zvolen, locul unde se află cel mai mare cimitir cu morminte ale soldaților români morți în luptele din zonă – peste 11.000 de morminte, a participat alături de reprezentanții Ambasadei României la Bratislava la depunerea de coroane la monumentele mai multor națiuni care au avut victime în regiune.

Cei doi veterani ai expediției au fost eroii reali ai acelor momente, iar imaginile o dovedesc cu prisosință.

Din păcate, programata expediție din acest an (se vor împlini 70 de ani de la sfârșitul acelei conflagrații mondiale) nu se mai poate desfășura în aceeași echipă deoarece generalul Constantin Tănase – președintele filialei Dâmbovița și prim-vicepreședinte al Organizației Naționale “Cultul eroilor” ne-a părăsit zilele acestea.

Dumnezeu să îl ierte și să îl așeze în rândurile marilor patrioți ai neamului românesc!

Nicolae Posta,
inițiator pelerinaj 2010

in memoriam constantin tanase 1 in memoriam constantin tanase 6 in memoriam constantin tanase 5 in memoriam constantin tanase 4 in memoriam constantin tanase 3 in memoriam constantin tanase 2 in memoriam constantin tanase 7 in memoriam constantin tanase 9

Adaugă un Comentariu

*