Știri, Muntenia-Sud, România|miercuri, februarie 21, 2018
Sunteți Aici Home » ACTUALITATE » METODĂ: Căsătorie de convenienţă, ca să poată ajunge în vestul Europei!

METODĂ: Căsătorie de convenienţă, ca să poată ajunge în vestul Europei! 

FOTO ARHIVĂ (Sursa: assets.sport.ro)

Polițiștii de imigrări din Dâmbovița au refuzat prelungirea dreptului de ședere temporară pe teritoriul României unui cetăţean albanez, în vârstă de 21 de ani, după ce au constatat că acesta încheiase o căsătorie de convenienţă cu o tânără din judeţ.

Cei doi au mers în faţa ofiţerului de stare civilă în luna octombrie 2017, apoi bărbatul s-a prezentat, cu documentele necesare, la sediul Biroului pentru Imigrări al judeţului Dâmbovița şi a solicitat prelungirea dreptului de şedere în scop de reîntregire a familiei.

Conform procedurilor, polițiștii de imigrări au început verificările în cazul celor doi soți, în cadrul cărora au fost efectuate vizite la domiciliul conjugal declarat, discuţii cu persoane din anturajul acestora și alte activități relevante în stabilirea situației reale.

Interviul, considerat un instrument de lucru important în reliefarea vieţii reale de familie, a contribuit, şi de această dată, la clarificarea situaţiei cuplului. Întrebările adresate soţilor în cadrul interviului au vizat demonstrarea realităţii mariajului, cunoşterea partenerului de viaţă, precum și viața în comun a celor doi.

Urmare a verificărilor efectuate, s-a concluzionat că străinul a încheiat căsătoria de convenienţă cu scopul de a eluda condiţiile de şedere pe teritoriul României şi de a obţine un document care să-i permită călătoria în alte state europene.

Tânărul cetăţean albanez a părăsit România înainte de soluționarea cererii de prelungire a dreptului de şedere.

Alte articole:

Adaugă un Comentariu

*