Știri, Muntenia-Sud, România|miercuri, decembrie 11, 2019
Sunteți Aici Home » ACTUALITATE » MITING: 2.500 de persoane vor protesta marţi în faţa Ministerului Mediului

MITING: 2.500 de persoane vor protesta marţi în faţa Ministerului Mediului 

conferinta pro agro

Federaţia Naţională PRO AGRO organizează, marţi – 9 februarie, împreună cu organizaţiile membre şi cu sindicatele din cadrul AGROSTAR, un miting de protest în faţa Ministerului Mediului. Sunt aşteptate să participe 2.500 de persoane. Acţiunea are rolul de a semnala şi sensibiliza autorităţile în legătură cu electele dezastruoase ale noii legi referitoare la colectarea şi reciclarea ambalajelor. În acelaşi scop, sâmbătă – 6 februarie, se va desfăşura, începând cu ora 11:00, o acţiune de eco-voluntariat în Delta Bucureştiului (Parcul Natural Văcăreşti).

Pachetul de soluţii propus Guvernului şi celorlalte structuri decidente:

1. Aplicarea prevederilor contractuale si a legislatiei in vigoare la momentul incheierii contractelor in cazul producatorilor care, de buna credinta, au incheiat contracte cu OTR-urile abilitate, au respectat prevederile contractuale, deci trebuie exonerati de raspunderea reciclarii pentru anul 2015;
2. Emiterea deciziilor de plata pentru penalizarea nerealizarii obiectivelor de reciclare integral catre OTR-uri, pentru anul 2015, la nivelul cantitatilor declarate ca fiind puse pe piata de catre fiecare operator economic;
3. Deducerea sumelor achitate catre OTR-uri de catre agentii economici in baza contractelor din 2015 – din sumele pe care acestia din urma le vor datora cu orice titlu catre Ministerul Mediului si institutiile subordonate acestuia;
4. Constituirea unui grup de lucru format din toti actorii implicati în aceasta problematica (reprezentanti ai autoritatilor centrale si locale, producatori de ambalaje, producatori de bunuri ambalate, etc.) care sa procedeze la redactarea unui cadru legal corect si echitabil, care sa raspunda obiectivelor de mediu asumate si care sa intre în vigoare in regim de urgenta;
5. Elaborarea de catre Ministerul Mediului si celelalte autoritati cu atributii in domeniu, a unui nou proiect de act normativ care sa creeze în mod real un sistem eficient de colectare si reciclare a ambalajelor, sub semnul responsabilitatii.

OPINII:

Emil Florian DUMITRU – Preşedinte Federaţia Naţională a Producătorilor din Agricultură, Industria Alimentară şi Servicii Conexe din România – PRO AGRO

Introducerea unei penalităţi in valoare de 2 lei pe kilogramul de ambalaj este injustă, iar modul fraudulos în prin care a fost eliminată răspunderea OTR-urilor în noua Lege 249/2015, ne certifică faptul că funcţionari din cadrul Ministerului Mediului sunt complici la falimentarea industriei alimentare româneşti. Solicităm organelor de anchetă să restabilească dreptatea şi să se ia măsurile care se impun în acest caz.

Mihaela Tyrel de POIX – Preşedinte Organizaţia Naţională Interprofesională Vitivinicolă (O.N.I.V.)

În acest moment, întreținerea unui hectar de vie ajunge la minim 2500 de auro pe an. Această suprataxare va crește costul pe ha in medie cu 1600 de euro astfel incat nu va putea sa nu se reflecte în prețul unei sticle de vin.

Ştefan NICOLAE – Preşedinte AGROSTAR

Agricultura şi industria alimentară sunt pe cale să dea faliment din lipsa de profesionalism a celor de la Ministerul Mediului.

Aurel TĂNASE – Preşedinte ROMCONSERV

Noi producem în industria noastră 35.000 de tone de deşeuri, cea mai mare parte din sticlă. Această suprataxă înseamnă o scumpire cu 30-40% a conservelor ieftine, pe care firmele nu o pot suporta şi o vor include în preţ. O fabrică ce are o cotă de 26% pe piaţă conservelor de legume şi fructe, trebuie să plătească acum 1,2 milioane de lei pe lună, adică mai mult decât tot profitul anual.

Viorel MARIN – Preşedinte Asociaţia Naţională a Industriilor de Morărit şi Panificaţie din România

Nu e suficent să aşezi un ministru tehnocrat pe scaun, din păcate doamna ministru Palmer a venit cu entuziasm, ca şi tot Guvernul, dar nu s-a organizat sufiecient de bine ca să înţeleagă ce merge şi ce nu în ministerul pe care îl conduce.

Sorin MINEA – Preşedinte Romaliment

România plătea 50 euro pe tona de deşeuri din ambalaje, în Bulgaria această taxă este de 30 de euro, în timp ce producătorii germani plătesc 270 de euro pe tonă. O dată cu suprataxarea s-a ajuns ca producătorii români să plăteasca 500 de euro, adică cea mai mare valoarea de pe piaţa europeană.

Dorin COJOCARU – Preşedinte Asociaţia Patronală Română din Industria Laptelui

Guvernanţii vor să colecteze acum banii pentru anul 2015, bani care nu au fost bugetaţi şi planificaţi. Problema e că toate aceste costuri nebugetate le vom împinge către furnizor – fermierul – sau către consumatori. Către consumatori s-ar putea să se opună supermarketurile care vor prefera să aducă produse din import, iar fermierii români vor da faliment în condiţiile în care nu vor mai avea unde să-şi dea laptele.

Aurel Popescu – Preşedinte Rompan

În industria panificaţiei influenţa acestei legi este mai mică, dar în condiţiile în care noi ne luptăm să câştigam 5 bani la preţul unei pâini, iar ei acum iau 10 bani în plus pentru ambalaj, este clar că vor fi câteva fabrici, din păcate cu capital românesc, care nu vor rezista.

Răspuns la MITING: 2.500 de persoane vor protesta marţi în faţa Ministerului Mediului

  1. moshu49

    încă nu îmi este clar, pare a fi o situație rabinică.
    dar am învățat în ultimii 25 de ani că acolo unde patronatul merge la brațetă cu sindicatul ceva miroase…

     

Adaugă un Comentariu

*