Știri, Muntenia-Sud, România|luni, decembrie 11, 2017
Sunteți Aici Home » ACTUALITATE » MITING: Lucrătorii din penitenciare ies în stradă! Lista de revendicări

MITING: Lucrătorii din penitenciare ies în stradă! Lista de revendicări 

FOTO ARHIVĂ (Sursa: www.telegrafonline.ro)

Sindicatul Naţional al Lucrătorilor de Penitenciare (SNLP) va organiza, joi – 17 august 2017, un miting de amploare în faţa sediului Ministerului Justiţiei, la care vor participa peste 2.000 de persoane. Amintim că, în data de 1 august, angajaţii din sistemul penitenciar au început să refuze munca suplimentară, ceea ce va genera blocaje în următoarele zile.

„Sistemul penitenciar este parte din sistemul de apărare naţională. Suntem permanent în misiune şi la dispoziţia statului român, fără să conteze riscurile, fără să refuzăm misiuni asigurate precar din lipsă de oameni, fără să dăm înapoi. În schimb, nu cerem decât emiterea unor norme corecte în ceea ce ne priveşte şi nimic mai mult decât aplicarea legii.

Aparţinem sistemului naţional de apărare, dar suntem subordonaţi Ministerului Justiţiei. Ministrul Tudorel Toader nu ştie că are în subordine un sistem muribund care funcţionează doar pentru că o mână de oameni înţelege să lucreze un milion de ore suplimentare pe an, având restanţe la concedii mai vechi de un an de zile. Se apreciază că avem resurse suficiente, dar păzim perimetrele cu detinuţi şi mergem în misiuni cu jumătate din efectivele care ne-ar asigura protecţia.

CEDO ameninţă cu sancţiuni iar guvernanţii din România dorm relaxaţi pe un set de măsuri penibile care aruncă afară din puşcării câteva mii de deţinuţi şi atât. Marea majoritate se vor întoarce în timp scurt din lipsa unor măsuri privind absorbţia în societate. Nimeni nu angajează foşti deţinuţi care nu au buletin, însă au cazier. Şomajul este mare şi în rândul celor fără astfel de probleme. În schimb, Romania nu a reuşit până în luna august 2017 să adopte o hotărâre de guvern pentru a se începe studiile de fezabilitate la primele două construcţii care ar extinde capacitatea legală de deţinere (Berceni şi Caracal). Şi nici nu mai este timp pentru acest studiu în 2017! A mai trecut un an peste îngrijorarea CEDO. Şi vor mai trece”, se arată într-un comunicat remis de Sindicatul Naţional al Lucrătorilor din Penitenciare.

REVENDICĂRI

1. Eliminarea discriminarii salariale intre salariatii din sistemul national de aparare. Majorarea salariilor cu 15% similar institutiilor din cadrul familiei ocupationale aparare, siguranta nationala si ordine publica.

2. Renuntarea la modificarea Legii nr 223/2015 privind pensiile militare de stat prin care baza de calcul este profund modificata inclusiv prin eliminarea sporului de pericol acordat pentru riscurile profesionale. Intre 15 septembrie 2017 si anul aplicarii integrale a Legii-cadru nr 153/2017 (2023) vom avea generatia de sacrificiu care va trece in rezerva pe pensii foarte mici, care nu vor reflecta riscul profesional.

3. Modificarea Legii nr 153/2017 privitor la sporul pentru munca prestata in zile de repaussaptamanal si sarbatori legale, in sensul redenumirii dreptului ca majorare, in caz contrar dreptul fiind inaplicabil (plafonul sporurilor este de 30%).

4. Deblocarea si finantarea posturilor vacantedin sistemul penitenciar astfel incat sa se asigure un minim de 14.000 de posturi ocupate la finalul anului 2017 luand in calcul ritmul trecerilor in rezerva prin pensionare; in prezent sunt ocupate aproximativ 12.000 de posturi (scad zilnic prin pensionari!) din 15.000 prevazute, dar sunt necesare 20.000 de posturi conform standardelor.

5. Modificarea actelor normative care stabilesc numarul total de posturi prevazute (nu finantate) pentru sistemul penitenciar de la 15.000 la 20.000 conform standardelor de sistem aprobate si aplicate in anul 2016.

6. Reorganizarea urgenta a unitatilor din sistemul penitenciaravand prioritate unitatile care sunt in pericol sa devina nefunctionale din cauza statelor de functii prea mici in raport cu misiunile.

7. Asigurarea bugetului pentru salariicorelat cu concursurile in derulare, pentru intreg anul 2017.

8. Eliminarea impunerilor de la nivel MFP privind diminuarea bugetului ANP pentru 2017 cu 57 milioane leiprecum si repartizarea fondurilor cu prioritate pentru incadrarea de personal si imbunatatirea conditiilor de munca.

9. Identificarea de solutii pentru construirea urgenta de noi unitati; in cursul anului 2017 nu se mai poate realiza achizitia studiilor de fezabilitate (pentru singurele unitati aflate in plan – Caracal si Berceni) avand in vedere tergiversarea emiterii hotararii de guvern corespunzatoare (sanctiunile CEDO nu mai par o prioritate).

10. Diminuarea numarului de ore suplimentare (se acumuleaza peste 1 milion anual!)cu incadrarea in termenele pentru compensarea cu timp liber prevazute de Codul muncii precum si acordarea concediilor conform planificarilor (unica preocupare a guvernului pare sa fie in directia diminuarii pedepselor).

11. Imbunatatirea conditiilor de muncasi masuri de protectie a personalului contra agresiunilor. Respectarea regulamentelor in organizarea activitatii si indeplinirea misiunilor, fara expunerea salariatilor la riscuri pe criteriul lipsei resurselor.

12. Modificarea statutului specialal functionarilor publici din sistemul penitenciar conform proiectului convenit intre MJ, ANP si sindicate (elaborarea a durat 4 ani si este finalizata!), precum si retragerea proiectului sustinut in prezent de MJ, prin care doar se aspreste regimul sanctionator aplicabil salariatilor, ignorandu-se modificarile deosebit de importante necesare in planul carierei; schimbarea denumirii in politie penitenciara.

Alte articole:

Adaugă un Comentariu

*