Știri, Muntenia-Sud, România|miercuri, decembrie 13, 2017
Sunteți Aici Home » SPORT » OFF ROAD: Etapa a patra a Campionatului Naţional se organizează la Târgovişte

OFF ROAD: Etapa a patra a Campionatului Naţional se organizează la Târgovişte 

off-road-1

Club Off Road București (CORB44) organizează la Târgovişte, în perioada 20-23 iulie, cea de-a patra etapă a Campionatului Naţional de Off Road. Maşinile de concurs vor putea fi văzute în fiecare seară, începând cu ora 20:00, pe platoul din faţa Prefecturii, unde vor fi expuse, de asemenea, şi câteva dintre cele mai spectaculoase vehicule Can-am ale companiei Euronautica Internațional: ATV Outlander 1000 cmc, ATV Renegade, SSV Maverick X3 și SSV Traxter.

Startul oficial în concurs se va da vineri, 21 iulie, la ora 09:30, din Piaţa Tricolorului, iar duminică, 23 iulie, de la 10:00, la ieşirea din oraş spre Pucioasa (zona dintre benzinăria Mol şi Ansamblul Rezidenţial Class Park), va avea loc Trialul urban – precizează organizatorii. După Trial, cinci dintre cei mai norocoşi spectatori vor putea intra pe terenul de off road cu modelul SSV Maverick X3, sub îndrumarea unui pilot.

Vor fi prezenţi la Târgovişte cei mai buni sportivi din Campionatul Naţional de Off Road, care se vor întrece în probe spectaculoase, împărţite pe clase: Standard A, Standard B, Open & Extrem, plus una separată pentru cei care vor concura cu vehiculele side by side.

Alte articole:

Adaugă un Comentariu

*