Știri, Muntenia-Sud, România|duminică, octombrie 25, 2020
Sunteți Aici Home » POLITIC » OPINIE: O bună guvernare înseamnă măsuri şi termene îndeplinite! Carmen Holban, deputat PSD

OPINIE: O bună guvernare înseamnă măsuri şi termene îndeplinite! Carmen Holban, deputat PSD 

carmen holban

Carmen Holban, deputat PSD de Dâmboviţa, consideră că decizia luată de Comitetul Executiv al PSD vizavi de premierul Sorin Grindeanu este una corectă, menită să salveze programul de guvernare asumat de social-democraţi, implementarea sa neîntârziată.

„Evaluarea a fost una concretă, adevărată şi nu a avut ca scop demiterea unei persoane, ci pentru a vedea unde ne aflăm, ce întârzieri avem şi cum le putem recupera”, a precizat Carmen Holban.

Mai spune deputata de Dâmboviţa că programul de guvernare avea o direcţie bună, dar ritmul de implementare a fost unul scăzut.

„Multe măsuri trebuiau să intre în vigoare, numim aici Fondul Suveran de Devoltare şi Investiţii, Legea Prevenţiei. Toate au avut întârzieri. În urma analizei, s-a constatat că ministerele au lucrat independent, ceea ce a însemnat o lipsă a coordonării pe care trebuia să o aibă primul ministru.

S-au constatat întârzieri majore în implementarea calendarului de investiţii, inexistenţa unei strategii de dezvoltare a principalelor motoare economice, opacitate în derularea actului guvernamental, neprezentarea publică a situaţiei existente la preluarea mandatului, neînţelegerea viziunii programului de către majoritatea celor împuterniciţi cu implementarea sa”, spune deputatul PSD.

2 Răspunsuri la OPINIE: O bună guvernare înseamnă măsuri şi termene îndeplinite! Carmen Holban, deputat PSD

  1. florin

    Doamnă chiar ne credeți proști pe toți??? Doamnă suntem mulți care nu are încredere în mafioți de genul infractorului Liviu Dragnea!!!!

     
  2. florin

    Dacă dumneavoastră acceptați să faceți echipă cu acest infractor înseamnă că aveți ceva în comun!!!

     

Adaugă un Comentariu

*