Știri, Muntenia-Sud, România|sâmbătă, decembrie 15, 2018
Sunteți Aici Home » OPINII » Osteneală…

Osteneală… 

ion obagilaScena politică dâmboviţeană începe să se inflameze. Apar băşici, bubiţe, escrescenţe ale nervozităţii, convulsii, nelinişti, apucături, delir, sictir. Aşa se întâmplă de obicei înainte de declanşarea campaniilor electorale. Sunt simptomele celor care vor să iasă în faţă, să afle poporul că există şi ei pe lumea asta şi că, din când în când, mai ales atunci când se află în opoziţie, deh, nu păzesc ei via, au stări de greaţă, vomită. Nu tot. Doar aşa să provoace oarece disconfort social, să ameninţe, să atragă atenţia.

Ne aşteptăm ca dialogurile acide dintre taberele îmbuibaţilor să se înmulţească. Situaţia se cronicizează. Tratamentul, deocamdată, lipseşte. Dar, nici nu se doreşte corectarea lucrurilor. E bine aşa. Ăsta e ritmul! Să vadă cetăţeanul osteneala politicianului, cum dăi şi dăi…

Prin asemenea metode de răspândire a unui virus cu tulpină de politicianism ieftin şi demagogie vor unii să câştige simpatia electoratului, să arate ce eforturi depun pentru binele public. Judeţul nostru, de 25 de ani încoace, a fost epicentrul politicii ieftine, al interesului maxim, al ambiţiilor individuale şi de grup, al parvenirii.

Nu ne mai mirăm de ce am rămas de căruţă. Toleranţa maximă a alegătorului, la care s-a mai adăugat un praf tare de manipulare, a dus la nepăsare generală. La umbra acestei stări, se lăfăie cei care, de 25 de ani, ne conduc cu rândul.

Acum se pregătesc din nou să schimbe garniturile din Parlament. Să nu credeţi că vreunul dintre cei care se caţără pe listele de candidaţi nu mai pot de mila noastră, arde în ei dorinţa de a lupta pentru bietul dâmboviţean! Se înfruptă din democraţie fiindcă sunt convinşi că doar lor li se cuvine. Devin candidaţi pentru că doar ei sunt acolo unde alţii nu au dreptul. Domnii, doamnele şi domniţele care coboară şi urcă în limuzine, care trăiesc în palate numite simplu vile, care au conturi de zeci şi sute de mii de euro, sunt posesorii carnetelor de partid câştigătoare.

Ion Obăgilă

Adaugă un Comentariu

*