Știri, Muntenia-Sud, România|luni, decembrie 16, 2019
Sunteți Aici Home » ACTUALITATE » PATRU TRAFICANȚI DE DROGURI, ARESTAȚI LA TÂRGOVIȘTE! Polițiștii au găsit la percheziții, bani, instalații artizanale și 152 de grame de cannabis. VEZI VIDEO!

PATRU TRAFICANȚI DE DROGURI, ARESTAȚI LA TÂRGOVIȘTE! Polițiștii au găsit la percheziții, bani, instalații artizanale și 152 de grame de cannabis. VEZI VIDEO! 

droguri

Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din cadrul S.C.C.O. Dâmboviţa, sub coordonarea D.I.I.C.O.T. – B.T. Dâmboviţa, au efectuat percheziţii la locuinţele a patru suspecţi de trafic de droguri, din municipiul Târgovişte şi localitatea Tătărani.

În urma activităţilor, au fost găsite 152 de grame de cannabis, diverse instrumente pentru prepararea acestuia, o instalaţie artizanală pentru producerea haşişului şi stimularea creşterii plantelor de cannabis, precum şi diferite sume de bani.

VEZI VIDEO

În urma probatoriului administrat în cauză, cei patru tineri au fost reţinuţi pentru 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri, după care, la data de 19 iunie a.c, au fost prezentaţi instanţei de judecată, care a emis pe numele acestora mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Sursa: IPJ Dâmbovița

Nota redacției:

Se pare că unul dintre suspecți este fiul directoarei Casei Județene de Asigurări de Sănătate Dâmbovița, iar altul este avocat la Moreni și frate al unui judecător cunoscut în Dâmbovița.  Unul dintre tineri cumpăra droguri de la ceilalți trei și le  plasa pe teritoriul orașului Târgoviște. ”Furnizorii” luau drogurile din București, dar aveau și instalație de prelucrare, plus culturi de cannabis.

Adaugă un Comentariu

*