Știri, Muntenia-Sud, România|duminică, august 18, 2019
Sunteți Aici Home » ACTUALITATE » PERCHEZIŢII: 200 de firme implicate în evaziune fiscală şi spălare de bani! Prejudiciul depăşeşte 30 de milioane de euro

PERCHEZIŢII: 200 de firme implicate în evaziune fiscală şi spălare de bani! Prejudiciul depăşeşte 30 de milioane de euro 

perchezitii dambovita 1

Poliţia Română efectuează, în această dimineaţă, 146 de percheziții la persoane bănuite că ar fi cauzat bugetului de stat un prejudiciu de 30.000.000 de euro prin evaziune fiscală şi spălare de bani în diverse domenii de activitate (IT, construcţii). Vor fi puse în executare 90 de mandate de aducere pentru audieri. Percheziţiile se desfăşoară pe teritoriul municipiului Bucureşti şi al judeţelor Arad, Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Gorj, Ilfov, Olt, Sibiu, Teleorman, Vâlcea, şi Vrancea.

Din cercetări a reieșit că, în perioada 2011-2014, reprezentanţii a peste 200 de societăţi comerciale ar fi creat circuite fictive pentru eludarea taxelor şi impozitelor datorate bugetului de stat. De asemenea, prin intermediul societăţilor implicate ar fi fost fost transferate aproximativ 100 de milioane de euro către persoanele în cauză, iar banii astfel obţinuţi ar fi fost reintroduşi în circuitul ilicit prin retrageri din conturile bancare în baza unor documente fictive.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat a fost stabilit cu sprijinul specialiştilor Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală şi este de aproximativ 30.000.000 de euro.

La acţiune participă peste 300 de poliţişti din cadrul unităţilor centrale şi teritoriale ale Inspectoratului General al Poliţiei Române şi luptători din cadrul Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale. În cauză s-a beneficiat de suportul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii.

Potrivit unor surse judiciare, citate de stiripesurse.ro, sunt implicate nume cunoscute de firme, precum UTI, Strabag, Erbaşu. Ultimele două execută lucrări pentru Compania de Apă Târgovişte-Dâmboviţa, în cadrul proiectului privind reabilitarea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată, finanţat din POS I Mediu. Este vorba despre cea mai mare investiţie cu fonduri europene nerambursabile care se derulează în judeţul Dâmboviţa. În total, 140 de milioane de euro.

Adaugă un Comentariu

*