Știri, Muntenia-Sud, România|joi, iunie 29, 2017
Sunteți Aici Home » ACTUALITATE » PETIŢIE: România trebuie să revină la denumirea Dacia şi să-şi schimbe imnul naţional!

PETIŢIE: România trebuie să revină la denumirea Dacia şi să-şi schimbe imnul naţional! 

Sursa foto: storage0.dms.mpinteractiv.ro






1.947 de oameni au semnat petiţia online prin care se cere schimbarea denumirii ţării din România în Dacia, precum şi un nou imn naţional. Demersul este susţinut cu o serie de argumente istorice, morale şi religioase, plecând de la denumirea „Dacia Aureliană” folosită în vremea împăratului Aurelian, la declaraţia unui italian sosit în ţara noastră, care afirma, în 2014, că „România nu este o ţară românească, România este o ţară italiană”.

„Este revoltător faptul că, în epoca modernă pe care o străbatem, elevii învaţă în şcoli şi universităţi că noi, ca popor, suntem urmaşii Romei, nu ai dacilor. Burebista şi Decebal apar în mintea elevilor ca nişte personaje străine, ciudate, care au trăit cândva, demult, pe pământul ţării noastre… Măreţia trecutului nostru istoric şi vocea iluştrilor noştri strămoşi devin din ce în ce mai estompate, riscând să pară stranii şi, în final, sunt şterse definitiv din memorie. Aceasta este o crimă împotriva propriului trecut, împotriva adevărului şi, ca atare, nu poate fi acceptată.

Dovezile istorice atestă o contribuţie nesemnificativă a colonizării romane temporare şi un substrat lingvistic comun plecat din spaţiul carpato-dunărean, locul de unde au migrat indo-europenii. Discuţii fără sens în tratate de specialitate şi în mass-media supralicitează contribuţia genetică a soldaţilor de diferite etnii din trupele mercenarilor romani.

Sursa foto: c1.staticflickr.com

Sursa foto: c1.staticflickr.com

Faptul că noi nu suntem urmaşii Romei este dovedit biologic şi genetic. Noi, românii, aparţinem grupului genetic „I” (central european) în proporţie de 75%, cât şi grupului R1a cca. 23% ; italienii – ex-romanii – (ca mai toată Europa de Vest) aparţin grupului genetic R1b. Toate aceste dovezi istorice şi genetice sunt la îndemâna oricui doreşte să le consulte. (…)

Pentru ca poporul nostru să-şi ridice din nou fruntea cu mândrie cântând un imn naţional care să-l reprezinte în adevăr şi dreptate, propunem Ministerului Culturii şi mass-mediei din ţară să organizeze dezbateri obiective asupra ideilor din Imnului Naţional, dezbateri la care să participe personalităţi de marcă, dar şi oameni din diferite domenii de activitate, simpli cetăţeni, oameni de bună-credinţă. Imnul trebuie să aibă versuri înălţătoare, ritm muzical alert şi să exprime vibrant dragostea supremă pentru pământul strămoşesc, pentru poporul nostru, pentru Ţara noastră Dacia. (…)

Ceea ce avem acum este o ruşinoasă aclamare a unor antici agresori romani care, în ciuda acaparării pentru un timp limitat a unei părţi minore din vechea şi glorioasa Dacie, nu au reuşit să ne schimbe ca popor, nu au reuşit să modifice individualitatea noastră ca neam unic pe acest pământ”, se arată în petiţia pentru schimbarea denumirii ţării şi a imnului naţional, iniţiată de un grup de români autointitulaţi „Dacii liberi”.

Alte articole:

Adaugă un Comentariu

*