Știri, Muntenia-Sud, România|sâmbătă, noiembrie 18, 2017
Sunteți Aici Home » AGRICULTURĂ » PLĂŢI: 34,15 milioane de lei au ajuns anul acesta în Dâmboviţa, prin PNDR 2020!

PLĂŢI: 34,15 milioane de lei au ajuns anul acesta în Dâmboviţa, prin PNDR 2020! 

Adrian Ionuţ Chesnoiu - director AFIR

Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Dâmbovița a efectuat, în anul financiar 2017, plăți în valoare 34,15 milioane euro către beneficiarii PNDR 2014-2020. La nivel naţional, AFIR a efectuat plăţi în valoare totală de 1,73 miliarde de euro către fermieri, procesatori, antreprenori și autorități publice locale – fiind înregistrat cel mai ridicat nivel al plăților efectuate într-un an prin PNDR 2020.

„Ne aflăm deja la jumătatea exercițiului financiar pentru PNDR 2020 și nu ne permitem să pierdem timp, deși plățile se pot efectua până în anul 2023. Obiectivul nostru este ca până la finalul perioadei de programare să aducem în țară întreaga sumă alocată României pentru agricultură și dezvoltare rurală, până la ultimul eurocent. Mobilizarea personalului AFIR, în urma căreia am reușit cea mai mare performanță a Agenției de până în acest moment – plăți de peste 1,7 miliarde de euro, efectuate către beneficiarii PNDR într-un singur an financiar – mă îndreptățește să consider că vom atinge un procent maxim de absorbție a fondurilor europene”, a declarat directorul general al AFIR – Adrian Chesnoiu.

Numărul cererilor de finanțare prin submăsura 6.1, instalarea tinerilor fermieri, primite de OJFIR Dâmbovița este de 727, în valoare de 29.080.000 euro. Valoarea celor 568 contracte semnate este de 22.720.000 euro, plățile efectuate către beneficiarii acestei submăsuri fiind de 17.040.000 euro.

Prin intermediul sM 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”, OJFIR Dâmbovița a primit 499 cereri de finanțare, în valoare de 7.485.000 euro. A încheiat contracte de 2.085.000 euro şi a efectuat plăţi de 1.536.750 euro.

Prin PNDR 2020, fermierii din Dâmboviţa au solicitat finanțare și pentru investițiile în exploatații agricole (sM 4.1), fiind depuse 20 de cereri în valoare de 7.880.840 euro.

Pe sM 6.2 „Sprijin pentru înființarea de activități neagricole”, la OJFIR Dâmbovița, au fost depuse 74 de cereri, valoarea acestora fiind de 3,78 milioane euro. Au fost semnate contracte de finanțare valorând aproximativ 0,2 milioane de euro . Valoarea plăților se ridică la 0,14 milioane euro.

De asemenea, pentru crearea și dezvoltarea de activități neagricole (sM 6.4), în 2017, OJFIR Dâmbovița a primit 7 cereri de finanțare prin sM 6.4 cu o valoare totală de 1,03 milioane de euro şi a semnat un contract de finanțare valorând aproximativ 0,19 milioane de euro. Valoarea plăților efectuate pentru beneficiarii sM 6.4 este de peste 0,12 milioane de euro.

Alte articole:

Adaugă un Comentariu

*