Știri, Muntenia-Sud, România|sâmbătă, octombrie 19, 2019
Sunteți Aici Home » ADMINISTRAŢIE » PRAHOVA: 1 milion de euro şpagă! Managerul proiectului de apă şi canalizare a fost reţinut de DNA

PRAHOVA: 1 milion de euro şpagă! Managerul proiectului de apă şi canalizare a fost reţinut de DNA 

Foto: www.observatorulph.ro

Procurorii DNA – Serviciul teritorial Ploieşti l-au reţinut pentru 24 de ore pe Ionuţ Cristian Ionescu – la data faptelor, manager al Unităţii de Implementare a Proiectului (UIP) „Reabilitarea şi modernizarea sistemelor de apă şi canalizare în judeţul Prahova” în cadrul SC Hidro Prahova SA, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea a trei infracţiuni de luare de mită. Ionuţ Cristian Ionescu este consilier local PNL în cadrul Consiliului Local Ploieşti.

VEZI AICI DECLARAŢIA DE AVERE A CONSILIERULUI IONUŢ CRISTIAN IONESCU

Potrivit DNA, inculpatul a pretins, în anul 2013, reprezentanţilor asocierii de firme câştigătoare a licitaţiei pentru proiectul „Reabilitare și extindere SEAU în orașele Sinaia, Breaza – STAP în orașele Comarnic și Sinaia, județul Prahova” suma de 1 milion de euro, solicitând şi plata cu celeritate a unui avans de 200.000 de euro, pentru a-i sprijini pe parcursul derulării contractului.

„În urma refuzului acestora de a plăti comisionul în cuantumul cerut, inculpatul Ionescu Ionuț Cristian s-a deplasat la sediul unei dintre societăți, solicitându-i expres administratorului să plătească suma de 500.000 Euro către cealaltă firmă, pentru ca aceasta să iasă din asociere, lăsând să se înțeleagă faptul că o parte din bani urma să îi revină cu titlu de comision.
Reprezentantul firmei respective nu a fost de acord cu acest lucru.

În acest context, prevalându-se de prerogativele funcției deținute care-i permiteau influențarea modului de derulare a relațiilor contractuale cu asocierea menționată, inculpatul Ionuț Ionescu Cristian a determinat același administrator să subcontracteze lucrările către o societate pe care i-a indicat-o personal, fapt care s-a și întâmplat, fiind încheiat un contract de subantrepriză lucrări.

Pe de altă parte, exercitând presiuni prin folosirea inadecvată a prerogativelor funcției deținute în cadrul UIP, inculpatul Ionescu Ionuț Cristian a solicitat, în mod expres, directorului tehnic al aceluiași agent economic, ca societatea pe care o reprezenta în calitatea arătată, să cedeze și efectuarea lucrărilor obiect al contractului „Extindere rețea de canalizare în localitățile Câmpina, Bănești, Vălenii de Munte, județul Prahova” (contract semnat la data de 29.10.2013, în valoare de 58.491.111,65 lei), încheiat cu S.C. Hidro Prahova S.A., tot în cadrul proiectului cu finanțare europeană, către o altă societate comercială indicată de acesta, fapt care s-a și întâmplat.

La data de 23 aprilie 2014, acest din urmă agent economic a subcontractat o parte din lucrări către o altă firmă, între inculpatul Ionescu Ionuț Cristian și administratorul firmei existând deja o discuție prealabilă cu privire la sprijinirea acestuia din urmă în obținerea de lucrări în cadrul proiectului cu finanțare europeană.

Ulterior, în aceeași lună, inculpatul Ionescu Ionuț Cristian i-a pretins aceluiași administrator, remiterea unei sume de bani cuprinsă între 3% și 7% din valoarea contractului de lucrări încheiat de SC Hidro Prahova SA (cca 1.000.000 euro), în schimbul ajutorului pentru obținerea contractului și pentru a beneficia în continuare de sprijinul lui, acordat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe parcursul derulării lucrărilor.
În cursul lunii mai 2014, în urma insistențelor repetate ale inculpatului, administratorul a ridicat din contul societății, o parte din suma pretinsă, respectiv 120.000 lei, bani pe care i-a remis lui Ionescu Ionuț Cristian în zilele de 22.05.2014 (50.000 lei), respectiv 25.05.2014 (70.000 lei).

Mai mult, în luna mai 2013, inculpatul Ionescu Ionuț Cristian a primit suma de 20.000 lei, pentru ca, în calitatea deținută, să favorizeze, în cadrul procedurii de achiziție publică, o societate comercială în vederea atribuirii unui contract de lucrări, având ca obiect „Reabilitarea și extinderea SEAU Vălenii de Munte, Mizil și Urlați, județul Prahova” (contract încheiat la data de 30.05.2013)”, se precizează într-un comunicat al DNA.

Ionescu Ionuţ Cristian va fi prezentat, vineri – 20 martie, Tribunalului Prahova cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Adaugă un Comentariu

*