Știri, Muntenia-Sud, România|marți, aprilie 7, 2020
Sunteți Aici Home » Sud-Muntenia » Prahova » PRAHOVA: A furat trei televizoare dintr-un hotel din Staţiunea Sinaia şi le-a vândut la amanet!

PRAHOVA: A furat trei televizoare dintr-un hotel din Staţiunea Sinaia şi le-a vândut la amanet! 

furt televizor

Pe cine nu laşi să moară, nu te lasă să trăieşti! Această vorbă din bătrâni i se potriveşte de minune unui prahovean, administrator al unui hotel din Staţiunea Sinaia, care s-a văzut prădat de o rudă căreia îi dădea de lucru ori de câte ori se iveau munci ocazionale. Relaţia dintre cei doi a decurs normal până pe 2 iunie, când lucrătorul a decis să fure trei televizoare din incinta unităţii de cazare. Valoarea prejudiciului a fost stabilită de suma de 2.500 de lei.

Potrivit IPJ Prahova, două dintre televizoare au fost vândute la o casă de amanet din Bucureşti, iar cel de-al treilea a fost transportat la o locuinţă din Sinaia, de unde a fost recuperat şi predat părţii vătămate. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, cercetările urmând a fi continuate în vederea stabilirii întregii situații de fapt, precum și pentru recuperarea prejudiciului.

Adaugă un Comentariu

*