Știri, Muntenia-Sud, România|marți, septembrie 26, 2017
Sunteți Aici Home » Sud-Muntenia » Prahova » PRAHOVA: Dosar penal pentru depozitarea necontrolată a deşeurilor periculoase

PRAHOVA: Dosar penal pentru depozitarea necontrolată a deşeurilor periculoase 

FOTO ARHIVĂ (Sursa: romaniaregional.ro)

Un agent economic, cu sediul social în municipiul Bucureşti, a continuat activitatea de depozitare a deşeurilor periculoase pe două amplasamente din oraşul Plopeni, judeţul Prahova, deşi avea anulată autorizaţia de mediu.

Poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase şi reprezentanţii Gărzii de Mediu au identificat, la punctul de lucru al respectivei societăţi, 50 saci rafie cu deșeuri, în stare solidă, neinscripționați cu categoria deșeului și codul corespunzător acestuia; 228 cubitainere neinscripționate, de aproximativ 1.000 kg fiecare, conținând deșeuri periculoase; 77 mc soluție, depozitați vrac pe o suprafață de 110 mp și 8 butoaie metalice neinscripționate.

În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de continuarea activităţii după suspendarea acordului de mediu sau a autorizaţiei, respectiv a autorizaţiei integrate de mediu, neluarea măsurilor de eliminare totală a substanţelor şi preparatelor periculoase care au devenit deşeuri și nesupravegherea şi neasigurarea depozitelor de deşeuri şi substanţe periculoase.

Alte articole:

Adaugă un Comentariu

*