Știri, Muntenia-Sud, România|marți, iunie 2, 2020
Sunteți Aici Home » ACTUALITATE » PRAHOVA: Evaziune fiscală cu vin contrafăcut! Poliţiştii au descins în 32 de locaţii din 7 judeţe

PRAHOVA: Evaziune fiscală cu vin contrafăcut! Poliţiştii au descins în 32 de locaţii din 7 judeţe 

perchezitii prahova 1

Poliţiştii prahoveni efectuează, la această oră, 32 de percheziţii în judeţele Argeş, Brăila, Buzău, Iaşi, Prahova, Teleorman şi Vrancea, dintre care 15 la sediile unor societăţi comerciale şi 17 la domiciliile persoanelor bănuite.

Potrivit IPJ Prahova, în perioada 2014 – 2015, cei în cauză ar fi comercializat importante cantităţi de vin de masă, fără a înregistra în evidenţele contabile ale societăţilor administrate toate operaţiunile comerciale efectuate şi veniturile realizate, sustrăgându-se astfel de la plata obligaţiilor fiscale. Totodată, în urma verificărilor a rezultat faptul că, persoanele bănuite nu ar fi înregistrat în documentele de evidenţă primară și contabilă cantităţile produse şi comercializate, marfa fiind livrată pe bază de avize de însoţire (emise doar pentru a justifica provenienţa pe timpul transportului).

Avizele de însoţire ar fi fost distruse de cei în cauză, imediat după efectuarea transportului către clienţi, fiind emise facturi doar către o mică parte dintre aceştia şi la intervale de timp foarte mari (tot ca o justificare a provenienţei în cazul unor eventuale controale). Din cercetări a rezultat că vinul produs şi comercializat nu ar fi fost obţinut în mod natural, ci prin diferite amestecuri de substanţe (arome, coloranţi etc.) şi alcool.

Vinurile au fost testate la mai multe laboratoare din ţară, în baza analizelor izotopice constatându-se că produsul nu ar fi conform, în sensul că s-a constatat prezenţa etanolului provenit dintr-o altă sursă decât cea obţinută din fermentaţia naturală a mustului din struguri, iar concentraţia alcoolică este mai mare de 9%. Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională este estimat, la acest moment, la aproximativ 300.000 de lei.

Adaugă un Comentariu

*