Știri, Muntenia-Sud, România|miercuri, septembrie 18, 2019
Sunteți Aici Home » Sud-Muntenia » Prahova » INTERVENŢIE: Gospodării inundate în 13 localităţi din judeţul Prahova

INTERVENŢIE: Gospodării inundate în 13 localităţi din judeţul Prahova 

FOTO ARHIVĂ (Sursa: www.observatorulph.ro)

Peste 70 de pompieri au intervenit cu 19 autospeciale şi 19 motopompe pentru evacuarea apei din 13 localităţi: Vălenii de Munte, Bucov, Cornu, Ploieşti, Măneciu, Boldeşti-Scăeni, Plopeni, Podenii Noi, Tomşani, Blejoi, Lipăneşti, Bărcăneşti, Berceni. Au fost inundate peste 50 de gospodării (curţi şi grădini) în Vălenii de Munte, Măneciu, Boldeşti-Scăeni, Podenii Noi, Tomşani, Bărcăneşti şi 17 locuinţe în Vălenii de Munte, Bucov, Cornu, Ploieşti, Plopeni, Blejoi, Măneciu, Bărcăneşti, Berceni.

În acest moment se intervine pentru înlăturarea efectelor negative ale inundațiilor în 48 de gospodării din localitățile Berceni – sat Corlătești, Bărcănești – satele Tătărani şi Puşcaşi şi Blejoi – satul Ploieştiori. Pe cursul inferior al râului Teleajen, în dreptul localităţii Ciorani, este depăşită Cota de pericol. În celelalte puncte unde se monitorizează nivelul râului, cotele sunt în scădere.

Pompierii rămân la datorie, pentru limitarea și înlăturarea potențialelor efecte ale fenomenelor periculoase, monitorizarea situației din zonele vizate precum și evoluția acesteia.

Compartimentul Informare şi Relaţii Publice ISU Prahova

Adaugă un Comentariu

*