Știri, Muntenia-Sud, România|sâmbătă, februarie 29, 2020
Sunteți Aici Home » ACTUALITATE » PRAHOVA: Procurorii DNA au extins cercetările în cazul fostului primar Iulian Bădescu

PRAHOVA: Procurorii DNA au extins cercetările în cazul fostului primar Iulian Bădescu 

Foto: youtube.com

Procurorii DNA au extins urmărirea penală în cazul fostului primar al Ploieştiului Iulian Bădescu, arestat preventiv pentru luare de mită şi abuz în serviciu, Bădescu fiind cercetat şi pentru fapte incompatibile cu funcţia, care ar fi fost comise în perioada în care era parlamentar.

În 3 martie, Iulian Bădescu a fost reţinut de procurorii DNA, în dosarul finanţării echipei de fotbal Petrolul Ploieşti cu fonduri de la bugetul local. Ulterior, el a fost arestat preventiv de Tribunalul Prahova. În 10 martie, Bădescu şi-a dat demisia din funcţia de primar al Ploieştiului şi din funcţiile deţinute în PSD, renunţând şi la calitatea de membru al acestei formaţiuni politice. Iulian Bădescu era preşedintele organizaţiei municipale a PSD Ploieşti.

Potrivit unui comunicat de presă al DNA, procurorii Serviciului Teritorial Ploieşti al instituţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale în cazul lui Iulian Bădescu, acesta fiind acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave având ca rezultat obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit (2 acte materiale).

Conform anchetatorilor, Iulian Bădescu, în calitate de primar al Ploieştiului şi ordonator principal de credite, a semnat, în 21 ianuarie 2013, un contract de cooperare încheiat între municipiul Ploieşti şi Asociaţia Comunitară „Lupii Galbeni 2012″ Ploieşti, iar în 28 iunie 2013 a semnat regulamentul privind punerea în aplicare a acestuia, în lipsa vizei de control financiar preventiv propriu, sustrăgând aceste operaţiuni controlului de legalitate, regularitate şi încadrare în creditele bugetare şi a dispus plata sumei de 8.000.000 lei, în trei tranşe, către asociaţie, deşi cunoştea că nu este legală.

Citeşte continuarea pe Mediafax

Adaugă un Comentariu

*