Știri, Muntenia-Sud, România|luni, noiembrie 23, 2020
Sunteți Aici Home » Sud-Muntenia » Prahova » PRAHOVA: S-au luat la harţă în trafic şi s-a ales cu maşina făcută praf

PRAHOVA: S-au luat la harţă în trafic şi s-a ales cu maşina făcută praf 

masina geam spart

Polițiștii din Cocorăștii Colț au fost sesizați în miez de noapte, prin intermediul 112, de către un bărbat, despre distrugerea unui autoturism, în com. Ariceștii Rahtivani, satul Nedelea. Oamenii legii s-au deplasat la fața locului, unde au identificat autoturismul în cauză având geamurile laterale, parbrizul și luneta sparte. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că între apelant, proprietarul autoturismului avariat și un alt bărbat, a avut loc un conflict spontan, în urma căruia a fost avariat autoturismul menționat, prin lovirea lui cu pietre.

„După comiterea faptei, bărbatul sesizat s-a deplasat cu autoturismul proprietate personală, la domiciliul său din satul Nedelea, unde a și fost depistat, după aproximativ 10 min., de către polițiști. Întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei”, se arată într-un comunicat al IPJ Prahova.

În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere și conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care se află sub influența băuturilor alcoolice, la finalizarea cercetărilor, dosarul urmând a fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, cu soluție procedurală.

Adaugă un Comentariu

*