Știri, Muntenia-Sud, România|sâmbătă, februarie 27, 2021
Sunteți Aici Home » ADMINISTRAŢIE » PREGĂTIRE: Burse de studiu în Japonia pentru funcţionarii publici. Vezi condiţiile!

PREGĂTIRE: Burse de studiu în Japonia pentru funcţionarii publici. Vezi condiţiile! 

FOTO ARHIVĂ (Sursa: cotidianul.ro)

Funcţionarii publici vor putea obţine burse de studiu în Japonia prin intermediul Young Leaders’ Program (YLP), derulat de Institutul Naţional de Studii Politice (GRIPS) din Tokyo în parteneriat cu Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP). Dosarele pot fi depuse la sediul ANFP până la data de 1 octombrie, potrivit administraţie.ro.

Programul, finanţat de Guvernul nipon şi promovat în România de Ambasada Japoniei şi ANFP, se adresează tinerilor funcţionari, dar şi oficialilor guvernamentali cu experienţă în administraţia publică şi se va desfăşura în perioada octombrie 2015 – septembrie 2016.

Cursurile de formare vor fi predate în limba engleză, programul finalizându-se cu diplomă de Master în Administraţia Publică/ Politici Publice. Scopul programului este acela de a pregăti viitori lideri la nivel naţional în sistemul administraţiei publice. Pentru anul de studiu 2015 – 2016 se oferă două tipuri de burse: Administraţia la nivel naţional (central) – School of Government şi Administraţia la nivel teritorial (local) – School of Local Governance, funcţionarii publici din administraţia centrală putând aplica pentru ambele tipuri de burse.

Condiţiile pe care candidaţii trebuie să le îndeplinească pentru a putea aplica la acest program sunt următoarele: vârsta de până în 40 de ani la data de 1 octombrie 2015, experienţă de minimum trei ani în administraţia publică (preferabil cinci ani), studii superioare absolvite cu diplomă de licenţă şi performanţe academice deosebite, certificat care să ateste cunoaşterea limbii engleze: TOEFL sau IELTS.
Înscrierea la program se face pe baza unui dosar, documentele şi formularele necesare înscrierii putând fi ridicate de la sediul ANFP sau descărcate de pe site-ul ANFP, www.anfp.gov.ro.

Adaugă un Comentariu

*