Știri, Muntenia-Sud, România|duminică, iunie 16, 2019
Sunteți Aici Home » ACTUALITATE » PREMIERĂ: „Cenuşăreasa”, pe scena Teatrului Tony Bulandra din Târgovişte

PREMIERĂ: „Cenuşăreasa”, pe scena Teatrului Tony Bulandra din Târgovişte 

cenusareasa

Luna decembrie vine la Teatrul Tony Bulandra din Târgovişte cu o premieră pentru copii: Cenuşăreasa, în regia lui Bogdan Matei şi costumele de MC Ranin. Muzica îi aparţine aproape în totalitate neoclasicului Serghei Prokofiev.

Spectacolul, cu o durată de 55 de minute, se va juca în premieră miercuri – 9 decembrie, de la orele 10:00 şi 12:00, în Sala Mare a Teatrului Tony Bulandra – Bulevardul Regele Carol I, Nr. 43, telefon 0245.210.046.

Distribuţia: Varinia Mitrea (Cenușăreasa), Cristina Dumitra (Donna Magnifica), Ana-Maria Cucută (Clorinda și Șoricica), Monalisa Toncu (Tisbe și Șoricelul), Mihai Bălăceanu (prințul Don Ramiro), George Simian (Dandini) Ana Maria Carablais (Zâna Alidora) și Ștefan Ștefănescu (Vocea Crainicului).

„Spectacolul se sprijină pe o adaptare dupa Jacopo Feretti și clasicele versiuni ale Fraților Grimm și Charles Perrault, ineditul acestui text fiind aducerea unei situații de qui pro quo, carevasăzică de schimbare de roluri, de confuzie de identitate, situație pe care o dată ce o veți vedea pe scenă, vă veți intreba cum de nu a mai fost exploatată până acum, dat fiind faptul că textul este atât de ofertant în acest sens.

Personajele clasice ale poveștii, bune și rele, aduc contraste clare în desfășurarea spectacolului. Personajele bufe ale surorilor vitrege, al Donnei Magnifica, mama vitregă, și al servitorului Dandini sunt în contrapunct cu bunătatea, grația, mărinimia și delicatețea umilei Cenușărese, cu patosul iubirii prințului Don Ramiro și cu dragostea aproape maternă a Zânei Alidora, personaj ce aduce și magia poveștii.

Conflictele proliferează în această interpretare complexă: Mama împreună cu surorile vitrege și împotriva Cenușăresei, Dandini și Donna Magnifica, Tisbe și Clorinda (surorile vitrege) – tensiunile acționează pe mai multe planuri și în mai multe registre. De asemenea, situațiile și jocul scenic propus fac dese trimiteri spre Commedia dell’Arte”, se arată într-un comunicat al Teatrului Tony Bulandra din Târgovişte.

Adaugă un Comentariu

*