Știri, Muntenia-Sud, România|duminică, iulie 5, 2020
Sunteți Aici Home » ADMINISTRAŢIE » Primarii şi preşedintele Consiliului Judeţean au disecat problemele administraţiei locale

Primarii şi preşedintele Consiliului Judeţean au disecat problemele administraţiei locale 

Întâlnirea de lucru a Asociaţiei Comunelor, filiala Dâmboviţa, a scos în prim plan problemele cu care se confruntă edilii, dezbătându-se subiecte precum executarea bugetului de venituri şi cheltuieli, bilanţul contabil, discuţii pe marginea unor noi organigrame şi, nu în ultimul rând, atragerea de fonduri europene care să vină în sprijinul dezvoltării comunelor dâmboviţene.

La şedinţă au participat şi prefectul Iancu Caracota şi preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Florin Popescu. „Sunt lucruri pe care le ştiu de 6 ani, şi, de asemenea, sunt lucruri noi  pe care le-am aflat astăzi, de exemplu că la comune, numărul de consilieri este mai mare decât numărul de salariaţi, ceea ce nu mi se pare în regulă. Această situaţie nu se regăseşte în cadrul consiliilor judeţene şi de municipii”, a precizat Popescu.

Preşedintele Consiliului Judeţean le-a dat primarilor şi o veste bună. „În bugetul de anul viitor vor fi fonduri şi pentru reabilitarea drumului de la Tărtăşeşti la Târgovişte – Sinaia, dar  şi pentru lărgirea la 4 benzi a drumului de la Bâldana la Titu, pentru finalizarea drumului dintre Ploieşti – Târgovişte şi Găeşti, precum şi pentru finalizarea podului de la Ioneşti. Trebuie să conştientizăm că oamenii aşteaptă de la noi, de la administraţia locală, de la parlamentari să le alinăm „rănile”, nu să fim „sare pe rană”, ci un „unguent”care să cicatrizeze nişte răni adânci, legate de suferinţă, dată fiind perioada de criză prin care trecem cu toţii”.

Adriana Răceanu

Adaugă un Comentariu

*