Știri, Muntenia-Sud, România|sâmbătă, octombrie 19, 2019
Sunteți Aici Home » OPINII » Privilegii şi nesimţire!

Privilegii şi nesimţire! 

ion obagilaSuntem o țară mișto! Unii sunt împărați, trăiesc fără griji, împăunați, protejați, iar alții, din păcate, cei mai mulți, abia își târâie zilele. Auzim pe la televiziuni că avem pensionari care primesc peste 10.000 de lei pe lună! Ba, există și nababi ai acestei aristocrații cu pensii ce trec de 20.000 de lei lunar. Adică, pe înțelesul muritorului rânduit să moară sărac, 200 de milioane de lei vechi!

Păi, bine, băi, frați guvernanți, aici ne-ați adus? Am scăpat de comunism, am vrut democrație pentru ce? Să constatăm acum că în biata Românie unii trăiesc regește, alimentați din bugetul public, iar poporul răbda de foame sau fuge în Occident pentru un trăi mai bine?

Cu siguranță aveți şi explicații pentru această cacealma de capitalism sălbatic. Ăia au învățat să ajungă procurori, judecători, colonei, piloți, bancheri. Tanti Leana care toată viața a trudit la CAP sau lângă bandă în uzină nu are carte… Nici nea Florin nu are școală multă, ce dacă a muncit 40 de ani în branșă și era meseriaș. Nu a avut noroc! Așa că, să se mulțumească cu 500-600 de lei pensie pe lună.

Păi, bine, dragi guvernanți, dacă pleca tot poporul la școli înalte cine se mai ocupa de restul? Acu, cei de la talpă trebuie să sufere, să rabde și să se închine când aud ce venituri au nababii. Prea mari discrepanțele între categoriile sociale, prea multă nesimțire!

Și mai vin acum și pensiile speciale pentru parlamentari, primari și alte categori de privilegiați. Au și amărâții care muncesc cu ziua pe unde apucă sau vând legături de leuștean ori de pătrunjel la colț de stradă să ducă la copii o pâine?Nu, ei n-au privilegii! Trebui doar să plătească taxe! Eventual, chiar şi pe sărăcie!

Asta este țara în care traim, cu diferențe bolnăvicioase de la cer la pământ! Aici ne-a adus o clasă politică care nu are grijă decât de vârfuri.

Răspuns la Privilegii şi nesimţire!

  1. moshu49

    mă gîndesc că niște privilegii nesimțite ar prinde bine și groparilor de prin cimitire
    ceva după modelul groparilor din Casa Poporului
    părerea mea… 😉

     

Adaugă un Comentariu

*