Știri, Muntenia-Sud, România|sâmbătă, noiembrie 18, 2017
Sunteți Aici Home » ADMINISTRAŢIE » PROBLEMĂ: Fostele şcoli şi grădiniţe se dărâmă sub ochii autorităţilor din cauza legislaţiei

PROBLEMĂ: Fostele şcoli şi grădiniţe se dărâmă sub ochii autorităţilor din cauza legislaţiei 

scoala daramata

91 de clădiri din judeţul Dâmboviţa zac cu lacătul pe uşă pentru că legea nu permite schimbarea destinaţiei! Ne referim la imobilele care au adăpostit instituţii de învăţământ desfiinţate din lipsă de copii şi care ar putea redeveni funcţionale, nu şi la cele care s-au distrus deja prin trecerea anilor. Cu alte cuvinte, mai bine s-au dărâmat decât să fii fost transformate în altceva!

Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean – Adrian Ţuţuianu, s-au iniţiat demersuri către Ministerul Educaţiei, astfel încât legislaţia să fie schimbată, iar construcţiile respective să redevină funcţionale. De asemenea, li s-a cerut parlamentarilor de Dâmboviţa să promoveze un proiect de modificare a Legii Educaţiei Naţionale.

„Nu pot rămâne aşa, fiindcă se deteriorează. Trebuie să se permită unităţilor administrativ-teritoriale să le schimbe destinaţia, evident cu o clauză de a fi eliberate, spre exemplu în 6 – 12 luni, de la data când ele ar mai fi necesare activităţii de învăţământ”, spune Adrian Ţuţuianu.

Cele 92 de clădiri abandonate se regăsesc în 42 de localităţi, după cum urmează: Aninoasa, Bezdead, Braniştea, Buciumeni, Butimanu, Cândeşti, Cobia, Corbii Mari, Cornăţelu, Corneşti, Dragomireşti, Fieni, Găeşti, Glodeni, Gura Foii, Iedera, IL Caragiale, Malu cu Flori, Măneşti, Mătăsaru, Mogoşani, Moroeni, Morteni, Moţăeni, Odobeşti, Petreşti, Pucheni, Răscăieţi, Râul Alb, Runcu, Sălcioara, Târgovişte, Tărtăşeşti, Titu, Valea Lungă, Valea mare, Vârfuri, Văcăreşti, Vişina, Vişineşti, Voineşti şi Vlădeni.

Alte articole:

Adaugă un Comentariu

*