Știri, Muntenia-Sud, România|luni, octombrie 21, 2019
Sunteți Aici Home » REPORTAJ » PRODUCȚIA DE MERE, DIJMUITĂ DE NATURĂ. Schimbările climaterice îi îngrozesc pe pomicultorii de pe Valea Dâmboviței. VEZI VIDEO!

PRODUCȚIA DE MERE, DIJMUITĂ DE NATURĂ. Schimbările climaterice îi îngrozesc pe pomicultorii de pe Valea Dâmboviței. VEZI VIDEO! 

pomicultura ion oprea

Problemele pomicultorilor au început încă din vara anului trecut, când seceta a afectat livezile. Oamenii au fost nevoiți să irige, dar tot nu au salvat în totalitate producția de mere de anul acesta, fiindcă seceta a lovit exact în perioada când se diferențiau mugurii de rod. Natura a fost capricioasă și în această în primăvară. Temperaturile extrem de ridicate au afectat polenizarea, iar acum merii sunt goi. Fructele nu vor acoperi nici măcar cheltuielile de întreținere.

În pomicultură, cele mai mari cheltuieli se fac… pe orbește. Oamenii investesc foarte mulți bani înainte să se formeze fructul, iar anul acesta au avut neplăcuta surpriză să constate că merii nu au legat aproape deloc. Cu toate acestea, agricultorii vor merge mai departe cu lucrările, că altfel ar compromite și producția de anul viitor.

Probleme cu producția sunt nu doar în livezile clasice, ci și în cele superintensive, înființate pe bani grei și după model occidental. În loc de 40 – 50 de tone la hectar, se vor obține maximum 10. Totul din cauza faptului că, în momentul polenizării, condițiile climaterice au fost nefavorabile. Prea multă căldură fără ploaie!

De pierdut nu pierd doar producătorii, ci și consumatorii, fiindcă în toamnă vom cumpăra mere foarte scumpe.

VEZI VIDEO, PARTEA I

Impozitul pe venitul agricol introdus de anul acesta îi lovește puternic pe pomicultori. Aceștia susțin că norma de venit după care se va calcula impozitul este una nerealistă, care nu a luat în calcul toate situațiile din teren.

Președintele Asociației Pomicultorilor Dâmbovițeni crede că este absolut necesar să se constituie o comisie care să verifice realitatea din teren, fiindcă norma de venit actuală este una mult umflată, calculată după raportări statistice nerealiste.

Și mai există o problemă în legătură cu norma de venit! Este aceeași indiferent de tipul de plantație: clasică, intensivă sau superintensivă, în condițiile în care producția nu se poate compara.

Gospodarii de pe Valea Dâmboviței, cel mai important bazin pomicol din România, au ajuns la concluzia că statul le dă cu o mână și le ia înapoi cu două. De ce? Pentru că subvenția este mai mică decât impozitul pe care trebuie să-l plătească după norma de venit!

VEZI VIDEO, PARTEA A II-A

Termenul pentru depunerea declarațiilor de impunere la Fisc s-a împlinit pe 25 mai, iar cei care nu s-au conformat sunt pasibili de amenzi. Toată lumea speră că inspectorii fiscali vor fi indulgenți, dar cu condiția ca fiecare fermier să depună totuși declarația, chiar dacă mai târziu.

Toate aceste probleme pe care ni le-au expus pomicultorii pleacă de la lipsa de comunicare. Guvernanții români nu s-au debarasat încă de meteahna de a da legi fără a se consulta cu asociațiile profesionale în domeniu, adică cu reprezentanții pălmașilor.

Într-un an cu atâtea necazuri în ceea ce privește producția, salvarea agricultorilor ar fi trebuit să vină de la societățile de asigurare, numai că, și în acest domeniu, sunt mari probleme și nimeni parcă nu vrea să le rezolve.

Agricultorii români fug de asociere, chiar dacă numai în acest mod ar putea lupta cu sistemul acesta bolnav care îi pune la pământ. Fug pentru că au simțit ei că vor fi subjugați de Fisc, fiindcă în România asemenea structuri nu au perioade de grație așa cum se întâmplă în Occident.

Salvarea micilor producători ar putea veni de la Camerele Agricole, organisme care există în toată Europa. Numai că la noi, în ultimii ani s-au făcut mai mulți pași greșiți. Camerele Agricole au fost trecute în subordinea Consiliilor Județene, dar finanțarea vine în continuare de la Ministerul Agericulturii. Și uite așa s-au transformat într-un copil cu două mame care riscă să rămână nemâncat!

Concluzia pe care am tras-o după o zi petrecută în livezile de pe Valea Dâmboviței este că anul acesta pomicultorii vor avea pierderi mari, pe care nu le vor putea acoperi cu profitul obținut datorită producției frumoase din 2012. Și din acest minus trebuie să facă porție și statului, care nu îi iartă. Își cere impozitul, indiferent câte mere se vor culege în toamnă.

Adaugă un Comentariu

*