Știri, Muntenia-Sud, România|luni, martie 30, 2020
Sunteți Aici Home » ACTUALITATE » PROTEST: Angajaţii COS Târgovişte cer o creştere salarială de 16%

PROTEST: Angajaţii COS Târgovişte cer o creştere salarială de 16% 

protest COS Targoviste 2

Salariaţii COS Târgovişte care s-au înscris, în ultimele două săptămâni, în Sindicatul Valahia, au participat astăzi, între orele 15:00-15:30, la o acţiune-semnal organizată în faţa unităţii, cu speranţa că patronatul va ţine cont de revendicările lor şi nu se va ajunge la miting şi încetarea activităţii.

protest COS Targoviste 3

„Deocamdată, mesajul nostru este «Vă rugăm»! Vă rugăm să acordaţi 16% tuturor angajaţilor care au salarii până la 2.500 de lei. Vă rugăm să nu negociaţi contractul colectiv care să oblige salariaţii pe următorii 2 ani cu sindicate nereprezentative. Astăzi, vă rugăm. Data viitoare, în condiţiile în care nu vom fi puşi la masa dialogului, vom protesta şi va fi cel mai mare miting pe care l-a avut municipiul Târgovişte în ultimii 20 de ani.

În momentul de faţă, prin faptul că cele două sindicate de la Combinat (Nota redacţiei: SLI şi Metalurgistul) nu au dorit să găsească o soluţie împreună, oamenii au zis să creeze un pol într-un sindicat care are deja expertiză. Ne-am trezit că, în mai puţin de două săptămâni, am făcut peste 450 de membri şi suntem acum cel mai mare ca număr. Nu este însă suficient. Ca să poţi să ai o reprezentativitate beton, trebuie să avem 700 de membri. Facem apel către colegii de la SLI COS, să vină alături de noi. Eu sper că vor înţelege că împreună vom reuşi să avem o majoritate.

Dacă vom avea 700 de oameni, lucrurile se vor schimba în bine. Au venit la noi membri din ambele sindicate de la COS şi foarte mulţi salariaţi care nu au fost până acum afiliaţi la sindicat”, ne-a declarat Nicolae Dragodănescu – preşedintele Sindicatului Valahia Târgovişte şi liderul CNS Cartel Alfa Filiala Dâmboviţa.

protest COS Targoviste 4Dragodănescu a explicat că, vinerea viitoare, se vor alege cei trei lideri ai Sindicatului Valahia în cadrul Combinatului de Oţeluri Speciale Târgovişte, astfel încât să poată fi menţinută comunicarea, atât cu oamenii, cât şi cu reprezentanţii patronatului. În lista de reve ndicări se regăsesc două puncte importante: negocierea contractului colectiv de m uncă pentru următorii 2 ani şi majorarea cu 16% a salariilor sub 2.500 de lei. Sindicatul valahia a venit şi cu o soluţie prin care să poată fi acoperită această creştere. SÎngheţarea salariilor cuprinse între 3.000 şi 3.480 d elei şi micşorarea celor care depăşeşc 3.481 lei.

„Până acum, nu am avut discuţii cu conducerea COS, cu toate că am cerut oficial acest lucru, înainte de prezentarea rapoartelor preliminare, pe 15 februarie. În baza acestora, am tras concluzia că, la COS Târgovişte, cheltuiala medie cu salarizarea este undeva la 3.700 de lei, în condiţiile în care majoritatea salariaţilor au minimul pe economie. Deci, fără să se facă un efort fantastic, se poate acorda o creştere de 16%, cu condiţia ca unele salarii să stea pe loc, iar altele să facă nişte paşi înapoi. Sunt în insolvenţă, trebuie să se găsească soluţii morale pentru toată lumea. Să sperăm că le vor găsi”, a punctat Nicolae Dragodănescu.

protest COS Targoviste 1Cât priveşte negocierea contractului colectiv de muncă, liderul Sindicatului Valahia atrage atenţia că este suficient timp pentru tratative, având în vedere că actualul CCM expiră la sfârşitul lunii aprilie. Prin urmare, graba nu este justificată.

„S-a făcut o pseudo-alegere a reprezentantului salariaţilor, s-a încercat cumva să se spună noi am încercat… şi au început o făcătură de negociere. Ferească Dumnezeu să semneze vreun contract colectiv care să oblige salariaţii pe următorii 2 ani. Acum îi rugăm frumos să înţeleagă. Avem contract colectiv, bun rău, în vigoare până la 1 mai. Avem timp suficient să ne punem la masă, un sindicat reprezentativ, şi să negociem corect.

În momentul de faţă, Sindicatul Metalurgistul se umflă în pene că va fi cel care va negocia contractul colectiv de muncă. Să-i ferească Dumnezeu să oblige salariaţii pentru următorii 2 ani. În primul rând, este ilegal. La Inspecţia Muncii le vor refuza înregistrarea contractului colectiv de muncă pentru că nu există nici măcar reprezentanţii salariaţilor alături de ei”, ne-a declarat Nicolae Dragodănescu – preşedintele Sindicatului Valahia Târgovişte.

protest COS Targoviste 5

Adaugă un Comentariu

*