Știri, Muntenia-Sud, România|miercuri, martie 3, 2021
Sunteți Aici Home » Sud-Muntenia » Dâmboviţa » PROVOCARE: Sindicatele de la COS Târgovişte, chemate să fuzioneze! Acceptă?

PROVOCARE: Sindicatele de la COS Târgovişte, chemate să fuzioneze! Acceptă? 

protest COS Targoviste 2

Aproximativ 150 de persoane au participat, în această după-amiază, la acţiunea de protest organizată de Confederaţia Naţională Sindicală Cartel Alfa în faţa Combinatului de Oţeluri Speciale din Târgovişte. Grupul putea fi mult mai mare, dacă toţi salariaţii care au ieşit de la schimbul 1 s-ar fi alăturat, dar foarte mulţi au ales să treacă nepăsători şi să-şi vadă de drumul spre casă. Unii dintre ei ne-au spus că nu participă întrucât li s-a transmis că s-a obţinut o promisiune de mărire a salariului din partea conducerii societăţii, prin urmare este nevoie de… linişte, acum, când se negociază contractul colectiv de muncă. Alţii au motivat că ei nu sunt înscrişi la sindicat. De asemenea, mai există şi o a treia categorie, a celor care nu vor bătăi de cap fiindcă mai au puţin şi se pensionează.

protest COS Targoviste 4

De altfel, situaţia de la COS Târgovişte este una atipică, cu sindicate (Metalurgistul şi SLI) care s-au autoizolat de mişcarea sindicală din judeţ, pierzând astfel forţa de a lupta cu patronatul, dar şi încrederea oamenilor. Prin urmare, se simte acut nevoia de a exista o singură structură reprezentativă, iar Cartel Alfa asta îşi doreşte să înfăptuiască la COS Târgovişte!

protest COS Targoviste 1

„Oamenii ne-au rugat să organizăm această acţiune. Este o chemare la solidaritate. Este o chemare să lăsăm trecutul în urmă şi să găsim soluţii pentru viitor. Am chemat aici ambele sindicate de la COS Târgovişte. Este o acţiune civilizată, vrem doar să vedem dacă există voinţă de unitate. Sunt curios ce se va întâmpla luni, când am cerut celor două sindicate să fie prezente la o adunare generală de fuziune. Dacă dă Dumnezeu şi ne reuşeşte fuziunea, înseamnă că mişcarea sindicală a reînviat pe platforma industrială târgovişteană. Dacă nu, ne vom adapta mijloacele.

protest COS Targoviste 3

Este nevoie ca oamenii să-şi aleagă liderii în care au încredere şi să găsească soluţii pentru viitor, pentru că altfel nu vom face decât să dăm vina unii pe alţii şi să ne amintim cât de frumoşi am fost odată… Aşa nu se mai poate! Cartel Alfa le-a oferit o umbrelă. Astăzi, am deschis-o, iar luni, 30 ianuarie, la ora 15:30, o să ne întâlnim la Casa Sindicatelor să vedem pe viu fuziunea. Este o chestie inedită. Nu am mai făcut-o până acum”, ne-a declarat Nicolae Dragodănescu – preşedinte CNS cartel Alfa – Filiala Dâmboviţa.

Răspuns la PROVOCARE: Sindicatele de la COS Târgovişte, chemate să fuzioneze! Acceptă?

  1. Dinut

    PANA NU FACE UN SINGUR SINDICAT PE TARA UGSR UNIUNEA SINDICALISTILOR DIN ROMANIA NU SE INATAMPLANIMIC DEOARECE NU EXISTA COEZIUNE SI NU MAI SANT INTREPRINDERI CU 10 SAI 15 MII SALARIATI SA IASA IN STRADA ODATA SI SA DARAME UN GUVERN ,,, ASA CUM A SPUS SI MADAM PIPIDI , !! ASA CA FRATI ROMANI UNITIVA ,, RENUNTATI LA LIDERII ACTUALI CARE AU FACUT AVERI PE SPINAREA VOASTRA ,, DESTEAPTA TE ROMANE !!!!

     

Adaugă un Comentariu

*