Știri, Muntenia-Sud, România|joi, noiembrie 23, 2017
Sunteți Aici Home » ADMINISTRAŢIE » PUCIOASA: Primăria creează o bază de date cu persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă

PUCIOASA: Primăria creează o bază de date cu persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă 

Constantin Ana - primar oraşul Pucioasa

Sunt semnale că oraşul Pucioasa a început să-şi revină din punct de vedere socio-economic. Primarul Constantin Ana şi-a stabilit ca prioritate zero atragerea investitorilor şi crearea de noi slujbe care să absoarbă, în primul rând, forţa de muncă locală. Pentru a veni în sprijinul cetăţenilor aflaţi în căutarea unui job, dar şi al angajatorilor, a decis să construiască o bază de date în care să se regăsească locuitorii care nu deţin o slujbă, dar şi cei care vor să-şi schimbe actualul loc de muncă cu unul mai bine retribuit şi pe măsura pregătirii lor.

„Vrem să rezolvăm problema şomajului în Pucioasa. Vrem să fim o interfaţă între angajat şi angajator căruia acum îi facilităm accesul la o bază de date bine pusă la punct”, spune primarul Constantin Emilian Ana.

Edilul de la Pucioasa nu mai vrea să existe sărăcie în oraşul pe care îl păstoreşte, nu mai vrea să existe beneficiari ai ajutorului social oferit de administraţia locală. Prin implicare şi respectare strictă a legii, deja numărul persoanelor care primeau ajutor social s-a redus în ultimul an de la 258 la 58.

Constantin Ana le-a oferit celor care aşteptau mila statului posibilitatea ocupării unui loc de muncă bine plătit, care să le asigure un nivel de trai decent. Celor care dădeau înapoi, obişnuiţi probabil să supravieţuiască fără muncă, doar din ajutorul social, li s-a spus că, refuzând să lucreze, îşi pierd dreptul de a primi ajutor social.

În viitorul apropiat, datorită capacităţilor de producţie care vor apărea în Pucioasa, se vor crea câteva sute de locuri de muncă. Edilul recomandă instituţiilor care se îndeletnicesc cu calificarea şi recalificarea personalului să organizeze cursuri în funcţie de nevoile existente pe piaţa muncii.

Cu oarecare părere de rău, Constantin Ana mărturiseşte că jumătate din cererile de locuri de muncă care vin la Primărie sunt pentru paznici şi femei de serviciu, ceea ce arată că lipsesc calificările adevărate, meseriaşii doriţi de firme. La momentul de faţă, în Pucioasa există 100 de joburi care aşteaptă să fie ocupate!

Alte articole:

Adaugă un Comentariu

*