Știri, Muntenia-Sud, România|miercuri, aprilie 1, 2020
Sunteți Aici Home » ALEGERI » RĂDUCU FILIPESCU: „Am votat pentru libertatea de exprimare şi pentru linişte în ţară”

RĂDUCU FILIPESCU: „Am votat pentru libertatea de exprimare şi pentru linişte în ţară” 

raducu filipescu

Preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi – Răducu Filipescu şi-a exercitat dreptul la vot, alături de soţia sa, cu gândul la linişte, la o dezvoltare normală şi corectă a României.

”În primul rând, acum am votat pentru simplul fapt că toţi românii, oriunde ar fi ei, au dreptul să voteze. Toţi românii trebuie să aibă condiţii să îşi exprime votul lor, indiferent că este pro sau contra unei persoane.

Dacă românii noştri din străinătate au ajuns să se aşeze la cozi de la 4 dimineaţa şi dacă până diseară la ora 9 nu vor putea să îşi exercite votul consider că va fi o problemă foarte gravă, atât pentru ministrul de externe, cât şi pentru actualul prim-ministru.

În al doilea rând, aşa cum observaţi şi dumneavoastră, tineretul iese masiv la vot pentru că el vrea o cu totul şi cu totul o altă direcţie decât cea care se prefigurează la această oră.

Şi în al treilea rând, am votat pentru libertate, pentru libertatea de exprimare, pentru linişte în ţară, pentru o dezvoltare normală şi corectă a acestei Românii. Am votat pentru un lucru bine făcut care nu poate să-l facă decât ştiţi voi foarte bine cine. Lucrul bine făcut în România este viitorul pe care noi îl aşteptăm. Dar-ar Dumnezeu să câştigăm. Doamne-ajută”, a declarat Răducu Filipescu, la ieşirea din secţia de votare.

Adaugă un Comentariu

*