Știri, Muntenia-Sud, România|miercuri, mai 12, 2021
Sunteți Aici Home » SOCIAL » RĂSPLATĂ: Militarii şi poliţiştii vor putea fi plătiţi pentru orele suplimentare, de la 1 iulie

RĂSPLATĂ: Militarii şi poliţiştii vor putea fi plătiţi pentru orele suplimentare, de la 1 iulie 

politia rutiera masina

Guvernul a aprobat o ordonanța de urgență pentru modificarea și completarea art. 13 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice. Măsura a fost adoptată la propunerea viceprim-ministrului pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, potrivit unui comunicat al MAI.

Potrivit ordonanței, militarii, polițiștii și ceilalți angajați din instituțiile de apărare, ordine publică și siguranță națională vor putea fi plătiți, de la 1 iulie 2014, pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal și de sărbătorile legale, cu o majorare de 75% din salariul de bază, proporțional cu timpul efectiv lucrat în zilele respective, în cazul neacordării de timp liber corespunzător.

Până în prezent, legislația permitea recuperarea muncii prestate în zilele nelucrătoare și sărbătorile legale doar prin timp liber. Dat fiind numărul redus al efectivelor acestor instituții raportat la numărul misiunilor, acordarea de timp liber după munca prestată în aceste condiții putea afecta funcționarea normală a sistemului de apărare, ordine publică și securitate națională.

În aceste condiții, acolo unde angajatorul nu poate acorda compensarea cu timp liber corespunzător, cei care au muncit în zilele libere vor primi o majorare de 75% din salariul de bază, proporțional cu timpul lucrat în acele zile, prin raportare la durata programului normal de lucru din respectiva lună. În cadrul MAI această problemă reprezintă una dintre temele constante ale dialogului sindical, polițiștii, jandarmii sau pompierii militari fiind de cele mai multe ori în situația de a acumula foarte multe ore de muncă peste programul normal de lucru.

De altfel, instituțiile din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională nu pot funcționa în baza unui program de lucru normal, activitatea acestora fiind una cu caracter permanent.

Numai în acest an, angajații acestor instituții au avut de gestionat o serie de situații de ordine publică, de urgențe civile sau generate de condițiile meteorologice, care au presupus prezența permanentă în mijlocul comunităților, cum au fost căderile abundente de zăpadă de la începutul anului, inundațiile grave din primăvară, gestionarea ordinii publice în timpul campaniei electorale din luna mai sau a altor numeroase evenimente care ar fi putut afecta ordinea și liniștea publică, se arată în comunicat.

Sursa: Prompt Media

Adaugă un Comentariu

*