Știri, Muntenia-Sud, România|joi, aprilie 2, 2020
Sunteți Aici Home » ACTUALITATE » RECUNOAŞTERE: Patru unităţi de învăţământ din Dâmboviţa au obţinut certificatul „Şcoală europeană”

RECUNOAŞTERE: Patru unităţi de învăţământ din Dâmboviţa au obţinut certificatul „Şcoală europeană” 

scoala europeana 1

60 de instituții de învățământ din țară au fost premiate, la palatul Parlamentului cu certificate „Şcoală europeană”. Delegația județului Dâmbovița la Parlamentul României pentru acordarea certificatelor de Școală Europeană a fost formată din inspectorul general al Inspectoratului Școlar Dâmbovița – profesor Sorin Ion; inspector general adjunct al IȘJ Dâmbovița – profesor Gabriela Istrate și directori ai instituțiilor de învățământ care au primit certificatele menționate, respectiv: Școala Coresi Târgoviște, Liceul Tehnologic Petrol Moreni, Școala Elena Donici Cantacuzino Pucioasa și Liceul Teoretic I.C. Vissarion Titu.

„Școala Coresi Târgoviște este instituția cu cel mai mare punctaj în cadrul topului școlilor europene din județul nostru. Unitatea de învățământ s-a clasat pe locul 7, cu 184 de puncte din 200 posibile, fiind urmată de Liceul Tehnologic Petrol Moreni, situat pe locul 9, cu 180 de puncte. Certificatul de «Școală Europeană» a fost obținut și de Școala Elena Donici Cantacuzino Pucioasa, care s-a clasat pe locul 40, cu 165 de puncte. În acest caz, este vorba de «o adevărată culme a educației»”, după cum declară directorul instituției – profesor Claudia Ionescu.

Unitatea de învățământ din Pucioasa și-a desfășurat activitatea, în anul școlar 2014-2015, într-un alt sediu, respectiv la Școala Generală Nr. 3 și Clubul Elevilor Pucioasa. Termenul de finalizare a proiectului de modernizare, prevăzut pentru mai 2015, nu a fost respectat de către executanții lucrării. Cu toate acestea, școala a reușit performanța de a obține acest certificat prin calitatea oamenilor implicați în procesul educațional.

„Profesorii și elevii au demonstrat că pot obține performanță și în condiții dificile pentru un proces educațional, respectiv alte sedii, spații necorespunzătoare, derularea cursurilor în trei schimburi. Calitatea oamenilor, a celor care asigură managementul instituției, a profesorilor și elevilor din cadrul școlii a întrecut aspectul material, frecvent afectat în țara noastră și, iată, la finalul competiției naționale, Școala Elena Donici Cantacuzino Pucioasa a obținut certificatul de «Școală Europeană». De asemenea, certificatul a mai fost obținut și de Liceul Teoretic I.C. Vissarion Titu, situat pe locul 54, cu 156 de puncte”, informează purtătorul de cuvânt al IȘJ Dâmbovița.

Certificatul „Școală Europeană” este valabil pentru o perioadă de trei ani, după care instituția de învățământ trebuie să candideze din nou pentru a reconfirma titlul obţinut.

scoala europeana 2

„Viața nu poate fi sistematizată pe capitole, iar astfel de competiții îi pregătesc pe copii pentru VIAȚĂ!”

Festivitatea de premiere și acordare a certificatelor „Școală Europeană”, de la Palatul Parlamentului, s-a definit, în final, drept un autentic eveniment cultural, fiind nu numai un moment al unor recunoașteri oficiale pentru cele mai bune 60 de școli din țară care au primit certificatele „Școală Europeană”. Astfel, evenimentul a fost deschis de elevii cu performanțe deosebite de la liceele de muzică „George Enescu” București și „Carmen Sylva” Ploiești. Aceștia au intonat Imnul Național, Imnul Uniunii Europene și arii celebre, astfel că evenimentul a debutat într-o notă culturală de înaltă ținută.

După momentul muzical de autentică valoare ce ne oferă speranță pentru România de mâine, au urmat discursuri ale oficialităților prezente la manifestare. Astfel, președintele Comisiei pentru Învățământ, Știință, Tineret și Sport din Senatul României, ministru și senator Ecaterina Andronescu, totodată, fost ministru al Educației, a declarat: „Am salutat, în fiecare an, festivitatea aceasta de premiere, nu pentru evenimentul în sine, ci pentru că este rezultatul unor demersuri pe care școlile premiate, acum, le-au întreprins pe parcursul întregului an școlar. Vedeți, tot timpul am reflectat, dascăl fiind, că suntem obișnuiți să separăm totul pe discipline, să sistematizăm cunoașterea pe capitole, ori viața nu o putem trăi pe capitole. Viața e formată din foarte multe alte lucruri cu care ne umplem cele 24 de ore ale fiecărei zile și ca urmare, cred, văd, integrarea aceasta în proiectele numite generic «Școala Europeană» ca un demers dincolo de clasă, ca un demers dincolo de litera prevăzută în programa școlară, în curriculum, în încercarea de a face și altceva și în încercarea de a integra școala în activități, cu care, fără îndoială, elevii se vor întâlni în viața lor, de a-i pregăti și în proiecte, să zicem, dincolo de curriculum. Este un aspect, pe care, personal, îl apreciez foarte mult!”, a spus ministrul Ecaterina Andronescu.

După discursurilor reprezentanților Ministerului Educației, delegațiile celor 60 de școli din țară au fost invitate să-și ridice certificatele și trofeele „Școală Europeană”. Totodată, fiecare instituție de învățământ a fost premiată cu câte 5.000 de lei, potrivit unui ordin al ministrului Educației, Sorin Mihai Câmpeanu. Pe „scena” Competiției Naționale „Școală Europeană” s-au aflat, cu succes, și cele patru școli dâmbovițene, care au reprezentat cu cinste județul nostru: Școala Coresi Târgoviște, Liceul Tehnologic Petrol Moreni, Școala Elena Donici Cantacuzino Pucioasa și Liceul Teoretic I.C. Vissarion Titu.

scoala europeana 3

„Instituția noastră crește prin această performanță!

Cu prilejul acordării certificatului „Școală Europeană”, directorul Școlii „Elena Donici Cantacuzino” Pucioasa, profesor Claudia Ionescu, a declarat: „Este o onoare pentru noi să obținem această recunoaștere, este un premiu muncit, el dă valoare educației pe care Școala Elena Donici Cantacuzino Pucioasa o furnizează elevilor săi. Activitățile de colaborare europeană au adus calitate școlii, instituția noastră crește prin această performanță. Este o recunoaștere oficială a muncii noastre de peste ani. Mă bucur că este un premiu obținut ca urmare a muncii unei echipe a școlii, elevi, profesori, părinți, toți au contribuit la obținerea acestei mari performanțe. Cred că este una dintre cele mai valoroase performanțe ale Școlii Elena Donici Cantacuzino Pucioasa. Suntem foarte motivați și entuziasmați de acest premiu, sigur o să ne dea putere să mergem mai departe, peste trei ani să candidăm, din nou, pentru reconfirmarea acestui titlu”.

„Acest certificat este munca unei întregi echipe și ne motivează pentru viitor”

Cu privire la performanța obținută de Școala „Elena Donici Cantacuzino” Pucioasa, responsabilul pentru Proiecte și Programe Europene, profesor Violeta Bucur, a declarat: „Cred că Școala Elena Donici Cantacuzino Pucioasa a obținut acest certificat de «Școală Europeană» grație activităților de colaborare europeană, derulate în ultimii ani, în cadrul instituției noastre. Este vorba de activitatea întregii echipe și, în primul rând, vreau să amintesc de proiectele multilaterale – Comenius – din cadrul programului Lifelong Learning Programme. Ultimul proiect realizat este – Învățarea prin proiecte multidisciplinare – Learning true development interdisciplinarity. De asemenea, vreau să amintesc So Life – Școală pentru viață. Un alt proiect european a fost realizat în calitate de școală gazdă pentru un proiect Comenius, pe parcursul unui an școlar. Unitatea noastră de învățământ l-a găzduit pe asistentul italian, Alesandro Granieri, care a susținut un Club de limbă italiană, a colaborat cu profesorii de engleză și a predat la clasă limba engleză. Alte proiecte ar fi cele de corespondență cu parteneri din Europa și din întreaga lume. Amintesc aici colaborări cu școli din Cehia și din Statele Unite ale Americii. Nu, în ultimul rând, vreau să menționez predarea limbii engleze cu vorbitori nativi, fiind vorba de un proiect cu tradiție în școala noastră, ce se derulează aici de zece ani de zile. Acestea sunt doar câteva dintre activitățile importante de colaborare europeană, dar, mai presus de toate, trebuie să precizez că acest certificat de Școală Europeană este, de fapt, rezultatul muncii întregii echipe a școlii. Totodată, consider că reprezintă o motivație să continuăm activitatea de colaborare europeană prin noi proiecte. De exemplu, numai în anul școlar actual, 2014-2015, am depus un proiect de mobilitate individuală la Acțiunea – Cheie 1, din cadrul Programului Erasmus+ și trei proiecte în cadrul Acțiunii – Cheie 2 pentru parteneriate școlare”.

Mădălina Zamfir

scoala europeana 4

Adaugă un Comentariu

*