Știri, Muntenia-Sud, România|duminică, iunie 16, 2019
Sunteți Aici Home » ACTUALITATE » Referendumul în Dâmbovița, între legal și penal

Referendumul în Dâmbovița, între legal și penal 

Polițiștii dâmbovițeni au întocmit mai multe dosare penale unor persoane care au strâns cărțile de identitate ale alegătorilor pentru a-i împiedica pe aceștia de a-și exercita dreptul constituțional, după cum urmează.  

Poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Corbii Mari  au fost sesizaţi  de către un bărbat din municipiul Bucureşti, cu privire la faptul că fiica sa, domiciliată în localitatea Corbii Mari, l-a anunţat telefonic că  primarul localităţii  instigă populaţia să nu se prezinte la vot. Astfel, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Corbii Mari au demarat cercetările, fiind identificate numitele F.N., de 35 de ani şi F.L., de 33 de ani, ambele din localitate, care în timp ce se aflau la domiciliu, au fost ameninţate de primarul din localitate  să nu se prezinte la procesul de votare, în caz contrar vor  avea probleme cu acesta, în sensul că numitei F.N îi va lua cartea de identitate, punând-o în imposibilitatea de a se mai întoarce în Spania, unde aceasta lucrează. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de împiedicare prin orice mijloace a liberului exerciţiu al dreptului de a participa la referendum, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 52 din Legea 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, cu modificările şi completările ulterioare.

În cazul în care există persoane cărora le-au fost reţinute cărţile de identitate, le recomandăm să se adreseze la orice unitate de poliţie  sau să apeleze 112, pentru a fi demarate cercetări în conformitate cu legislaţia în vigoare. Legea 3/2000 prevede la art. 52 următoarele: „împiedicarea prin orice mijloace a liberului exerciţiu al dreptului de a participa la referendum se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea unor drepturi”.

Poliţişti din cadrul Secţiei nr. 9 Poliţie Rurală Mătăsaru  s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că numitul J.I., în vârstă de 56 de ani, din localitatea Gura Şuţii, a intrat în posesia unor cărţi de identitate, aparţinând mai multor cetăţeni din localitate, faptă de natură a împiedica liberul exerciţiu al dreptului de a participa la referendumul din data de 29 iulie 2012. În urma activităţilor de verificare şi cercetare, s-a stabilit că numitul J.I i-a solicitat numitului F.T., de 62 de ani, din localitate, actul de identitate, până la terminarea referendumului, oferindu-i în schimb o sumă de bani. Totodată, suspectul a intrat în posesia mai multor cărţi de identitate, aparţinând unor cetăţeni din comună, toţi cu drept de vot, pe care urma să le restituie în seara zilei de astăzi, 29 iulie a.c, posesorii acestora declarând că li s-a promis suma de 20 de lei. Cu ocazia cercetărilor efectuate, s-a stabilit că numitul J.I s-a deplasat împreună cu fiul său J.N., de 35 de ani, la domiciliul acestora, solicitându-le cărţile de identitate, sub pretextul întocmirii unor cereri de acordare de materiale de construcţii pentru repararea locuinţelor. Cărţile de identitate au fost ridicate şi predate aparţinătorilor. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de  promisiune, oferire sau dare de bani ori  de alte foloase în scopul de a determina alegătorul să voteze sau să nu voteze în cadrul referendumului, faptă  prevăzută  şi pedepsită de art. 54 alin. 1 din Legea 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, cu modificările şi completările ulterioare, urmând ca la finalizarea cercetărilor, să se propună soluţie legală prin Parchet. Legea 3/2000 prevede la art. 54 următoarele: „promisiunea, oferirea sau darea de bani ori  de alte foloase în scopul de a determina alegătorul să voteze sau să nu voteze în cadrul referendumului se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani”.

Adaugă un Comentariu

*