Știri, Muntenia-Sud, România|marți, iulie 23, 2019
Sunteți Aici Home » AGRICULTURĂ » REGIO: Primele ghiduri ale solicitantului POR 2020 vor fi publicate în luna mai

REGIO: Primele ghiduri ale solicitantului POR 2020 vor fi publicate în luna mai 

seminar fonduri europene

Liviu Dragnea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, a anunţat astăzi că primele ghiduri ale solicitantului pentru Regio – Programul Operaţional Regional 2014-2020 vor fi publicate în luna mai. Programul Operaţional Regional 2014-2020 are 11 axe prioritare (plus o axa de asistenta tehnica) şi o alocare estimată de 8,25 milioane euro.

„În ceea ce priveşte stadiul negocierilor cu Comisia Europeană, la această oră negocierile sunt finalizate ca şi fond, acum se lucrează la formularea unor prevederi. Nu au fost negocieri foarte simple. A durat mai mult pentru ca s-a discutat cu aproape toate serviciile Comisiei Europene, nu doar cu direcţia de specialitate, DG Regio. Vom avea câteva tipuri noi de investiţii: centre de transfer tehnologic, eficienţă energetică şi în clădiri publice, în iluminat public şi măsuri pentru mobilitate urbană. O altă noutate sunt instrumentele financiare pentru mediul privat: 100 de milioane de euro pentru garantare, 150-200 de milioane de euro pentru subvenționarea dobânzii”, a precizat Liviu Dragnea.

Investiţiile Teritoriale Integrate (ITI) reprezintă o noutate faţă de programul anterior (2007-2013). Ele permit intervenţii concentrate şi corelate pe mai multe domenii dintr-o singură zonă, pentru dezvoltarea integrată a acesteia.

Regio 2014-2020 va cofinanţa, de asemenea, Programul Naţional de Cadastru şi Carte Funciară al României.

„Nu va fi finanţat în totalitate din Programul Operaţional Regional. Sunt alocate 300 de milioane de euro, iar diferența va fi suportată din veniturile Agenţiei Naţionale de Cadastru. Este un program foarte necesar ce se va întinde pe 7-8 ani. Vom stabili şi modul în care se prioritizează localităţile, vrem să mergem pe principiul cadastrului general, adică atunci când se ia o unitate administrativ-teritorială se face cadastru complet, nu pe categorii extravilan/intravilan”, a completat ministrul Liviu Dragnea.

Adaugă un Comentariu

*