Știri, Muntenia-Sud, România|duminică, iunie 16, 2019
Sunteți Aici Home » REPORTAJ » REMEMBER: 130 de ani de la naşterea preotului Gheorghe I. Cotenescu, profesor al patriarhilor Iustin Moisescu şi Teoctist Arăpaşu

REMEMBER: 130 de ani de la naşterea preotului Gheorghe I. Cotenescu, profesor al patriarhilor Iustin Moisescu şi Teoctist Arăpaşu 

Sursa foto: www.marturisitorii.ro

Pe 6 iulie 2016, s-au împlinit 130 de ani de la naşterea preotului profesor Gheorghe I. Cotenescu, cel care i-a avut elevi pe doi dintre Patriarhii României – Iustin Moisescu şi Teoctist Arăpaşu. Preotul Gheorghe I. Cotenescu a fost şi compozitor, publicist, redactor, secretar şi prieten apropiat al lui Nicolae Iorga, preot-militar pe front în Primul Război Militar, participând la 54 de bătălii. Între 1931-1932, a fost deputat de Muscel, pentru ca în anul 1949 să fie arestat şi anchetat dur, timp de 14 luni, la Piteşti, unde se practica deja experimentul „Reeducare prin tortură”, întrucât şi-a ajutat un nepot (Traian Marinescu Geagu, din Izvoarele – Dâmboviţa) să ajungă în munţi, în Gruparea de Rezistenţă Haiducii Muscelului. Sunt doar câteva repere ce marchează personalitatea preotului muscelean Gheorghe I. Cotenescu, pe care istoria nu poate să-l ignore, dar despre care, din păcate, generaţia actuală ştie prea puţine lucruri…

Coteneştii, neam de ctitori bisericeşti

Publicistul Radu Petrescu, membru al Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria” – Filiala Bucureşti, nepot al preotului Gheorghe I. Cotenescu, ne-a pus la dispoziţie, cu amabilitate, un documentar despre Neamul Coteneştilor, ziditori a patru sfinte locaşuri de rugăciune în judeţele Argeş şi Dâmboviţa.

Radu Petrescu-Muscel (Sursa foto: www.marturisitorii.ro)

Radu Petrescu-Muscel (Sursa foto: www.marturisitorii.ro)

«Trei veacuri de continuitate pe linie bărbătească nu înseamnă mult pentru istorie. Contează mai mult tăria credinţei şi faptele noastre, indiferent de vremuri. Cum spune psalmul: “Tu mă înalţi mai pesus de protivnicii mei, mă scapi de omul asupritor. De aceea, Doamne, Te voi lăuda printre neamuri, voi cînta spre slava Numelui Tău”! Adevăruri valabile şi pentru Neamul Coteneştilor, cu grămatici, diaconi şi preoţi, moşneni şi boiernaşi de ţară, ziditori a patru sfinte locaşuri de rugăciune, din zid, în judeţele Argeş (atunci, Muscel) şi Dâmboviţa.

La 1781 începea construcţia bisericii din Coteneşti, potrivit inscripţiei “acest clopot s-a făcut cu cheltuiala vătafului Ioan cu fiii săi, Nicolae şi Gheorghe, la 1781”. Ion Cotenescu, vătaful plaiului Dâmboviţa din Muscel, o termină după 1790.  I-a urmat pilda nepotul, preotul Ion Cotenescu (1847-1917), hirotonit pe seama parohiei Izvoarele-Dâmboviţa, săracă în biserici. Ostenind din greu, a oferit ofrandă lui Dumnezeu alte două biserici de zid, în localităţile Izvoarele (1877) şi Mânjina (1885). După 46 de ani de slujire moare de inimă rea când nemţii au confiscat clopotele de bronz.

Jertfa strămoşilor nu încetează, căci fiul său, preotul Gheorghe Cotenescu, născut cu 130 de ani în urmă (6 iulie 1886), avea să continue pilda primului ctitor. Dublu licenţiat (Teologie şi Conservator), hirotonit în Muscelul strămoşesc, revine în 1913 acolo unde, în timpul primului Mavrocordat, Nicolae, moşul Neagoe, iuzbaşa ot Cetăţeni, începea spiţa neamului. Studentul iorghist împlineşte porunca haretiană, împărţind enoriaşilor din Stoeneşti şi copiilor acestora lumina credinţei, în biserică şi în şcoală, înfiinţând şi conducând cooperative, obşti, bănci populare, cămine culturale. Împarte cu ei şi cozonac şi pâine amară. Preot militar în întreaga campanie (1916-1919), străbate toate teritoriile locuite de români, „de la Nistru până la Tisa”, iar de acolo, la Budapesta. Pieriseră pe front prieteni, colegi de şcoală, precum preotul vâlcean Nicolae Armăşescu. Ştia bine ce înseamnă suferinţa. Dar şi răsplata ce avea să vină, vis de generaţii: România Mare. Aflase ce se petrecuse acasă: nemţii îi ocupaseră căminul, îi izgoniseră socrii în munte, pângăriseră modesta bisericuţă, devenită grajd, sfinţii orbiseră, masa de piatră din altar spartă. Ofiţerii şi trupa Regimentului de „fier” 9 Vânători, condus de Gheorghe Rasoviceanu, viitorul general de corp de armată „à la suite”, sar primii în ajutor. Generozitatea lor e scrijelită în pisania celei mai frumoase biserici de pe Valea Dâmboviţei, opera lui Dumitru Ionescu-Berechet. Vrednicul preot plânge de bucurie la târnosirea-i, după două decenii de trudă, de Părintele Patriarh Nicodem Munteanu, însoţit şi de orfanul Anton Uncu, talentatul său elev de la Câmpulung. La 8 octombrie 1939, în clipe grele pentru ţară – începuse alt război, Armand Călinescu fusese asasinat, refugiaţii polonezi veneau cu zecile de mii – i s-a împlinit visul. Printre oaspeţi, camarazii de odinioară, Generalul Gheorghe Rasoviceanu şi Pamfil Şeicaru, cavaleri ai ordinului „Mihai Viteazul”.

Iubind copiii, era firesc să-i îndrume, un sfert de veac, în şcoli laice şi patru seminarii teologice: Câmpulung-Muscel (orfanii de război), Curtea de Argeş, Huşi, Cernica (monahal). Va modela destinele a sute de copii ce devin bărbaţi, mulţi dintre ei devenind floarea ortodoxiei româneşti. De la Părinţii Patriarhi Justin Moisescu şi Teoctist Arăpaşu la Episcopii Gherasim Cristea şi Eftimie Luca, până la marii duhovnici ai Neamului, mulţi cu martiraj în temniţele comuniste, precum Sofian Boghiu, Felix Dubneac, Roman Braga, Ioasaf Popa şi Justin Pârvu.

Biserici ctitorite de preotul Gheorghe I. Cotenescu

Biserici ctitorite de Neamul Coteneştilor (În stânga, Biserica Izvoarele – În dreapta, Biserica Stoeneşti)

Peste ţară nenorocirile curg lanţ. România Mare, pentru care luptase cu arma cuvântului, devine Mică. Jertfele de odinioară, inutile. Venea o încercare şi mai aprigă, Campania din Est, mai nimicitoare. În locul liniştii sufleteşti a bătrânului ostaş din armata lui Hristos, noile vremuri îi aduc suferinţe şi pierderea statutului de fruntaş al satului. Era „răsplata” sprijinului logistic şi moral oferit prietenului său, colonelul Gheorghe Arsenescu, cel care înfiinţase, în 1948, mişcarea de rezistenţă anticomunistă „Haiducii Muscelului” lângă Stoeneşti. O rezistenţă din care nu aveau cum să lipsească preoţii şi călugării. Cotenescu avea să fie condamnat printre primii, în 1950, împreună cu stareţul Pimen Bărbieru, elevul său de la Câmpulung. 14 luni de arest preventiv la Piteşti, la vârful odiosului experiment al „reeducării”, l-au transformat într-un schelet ambulant, umilit zilnic de mai marii zilei locali. Şi totuşi, cel veşnic tânăr n-a pregetat să organizeze, la Bucureşti, reuniunea de 50 de ani de la absolvirea Seminarului Central. Cântecul de lebădă al celui care urma să părăsească peste câţiva ani o lume ingrată, la 12 februarie 1965, fără să-şi piardă o clipă simţul umorului. Ce mai conta acum „saramura penală” la care fusese supus, ori dilema în care se aflase în noiembrie 1940, forţat să opteze între parohie şi catedră. Butada sa a făcut deliciul epocii, conform mărturiei Înalt Prea Sfinţitului Mitropolit Bartolomeu Anania: „Optez pentru parohie, dar oftez după catedră!”.

Elevii săi mult l-au iubit. Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist mărturisea: „Ştiam despre Părintele Gheorghe Cotenescu că, faţă de ceilalţi profesori, depunea un efort deosebit ca să ajungă să ne predea şi să ne iniţieze în tainele muzicii. Ne impresiona faptul că venea tocmai de la Stoeneşti-Muscel, unde era preot la o biserică al cărei ctitor a şi devenit, că preda Muzica şi la Seminarul Orfanilor de Război “Patriarhul Miron Cristea” din Câmpulung Muşcel, că fără să simtă oboseală, supărare sau enervare, ajungea şi la Seminarul Monahal Cernica, iar în afară de această trudă în “via Domnului” avea strânse legături cu elita culturală a vremii, purtând o bogată corespondenţă cu Nicolae Iorga şi prezentând comunicări la Universitatea de Vară de la Vălenii de Munte, condusă de marele cărturar. Ştiind toate acestea, vedeam, într-adevăr, în Părintele Cotenescu un preot model, un profesor de vocaţie şi un om de mare cultură”. Înţeleptul Arhimandrit Justin Pârvu l-a considerat „Vioara ortodoxiei româneşti”, iar blândul Arhimandrit Sofian Boghiu i-a făcut, poate, cel mai frumos portret: „Un om”.

Se cuvine să aducem cu toţii prinos de mulţumire şi preţuire celor care, din generaţie în generaţie, şi-au împlinit menirea dreptcredincioşilor datornici Stăpânului şi Dumnezeului lor, ctitorind locaşuri de cult. Dumnezeu să odihnească pe fericiţii şi pururea pomeniţii ctitori ai acestor locaşuri, moştenire de păstrat şi de înmulţit», ne dezvăluie Radu Petrescu-Muscel.

Preotul Gheorghe I. Cotenescu a primit, în 2013, titlul de cetăţean de onoare post-mortem al municipiului Câmpulung Muscel. În judeţul Dâmboviţa, autorităţile nu au găsit, până acum, nicio formă de recunoaştere pentru acest om deosebit, dedicat trup şi suflet lui Dumnezeu, Bisericii şi semenilor…

diploma gheorghe cotenescu

Adaugă un Comentariu

*