Știri, Muntenia-Sud, România|sâmbătă, aprilie 29, 2017
Sunteți Aici Home » ROMANI IN LUME » REMEMBER: Scriitorul Adrian Melicovici vorbeşte în Italia despre drumul pe jos de la Târgovişte la Roma

REMEMBER: Scriitorul Adrian Melicovici vorbeşte în Italia despre drumul pe jos de la Târgovişte la Roma 

melicovici






Vineri, 30 septembrie 2016, scriitorul român Adrian Melicovici, cel care a mers pe jos în anul 2012 din Târgovişte până la Roma, se întoarce în orașul pe care l-a străbătut în expediția sa: San Donà di Piave, scrie presadiasporei.com. Evenimentul va fi organizat începând cu ora locală 20:00, în Piazza Indipendenza, Auditorium Leonardo Da Vinci, sala Conferenze, prin implicarea Asociaţiei Culturale-Române Decebal-Traian şi a primăriei din localitate.

Vor fi proiecţii video şi o miniexpoziţie cu fotografii din timpul expediţiei „Speranţa unui vis”. De asemenea, vor participa românii şi italienii care sunt personaje în cartea „Pribeag pe drumul viselor”, oameni care l-au ajutat în timpul călătoriei pe jos de la Târgovişte la Roma. Scriitorul născut la Moreni-Dâmboviţava aduce şi CAIETUL SPERANȚEI, în care românii întâlniți în timpul expediției de 2.200 km și-au scris dorințele și în care participanții sunt invitați să consemneze câteva cuvinte, liber, necenzurați.

Pe 13 octombrie, Adrian Melicovici îşi la lansa, la Penitenciarul Mărgineni – judeţul Dâmboviţa, ultimul roman: Lanţuri. La eveniment va fi prezent şi unul dintre personajele cărţii – Educatorul, care a lucrat aproape 40 de ani în această puşcărie. Acesta va sosi din Spania special pentru lansarea volumului „Lanţuri”.

„Penitenciarul Mărgineni este unul dintre locurile unde a fost încarcerat în lanțuri personajul principal al romanului, ulterior condamnat la pedeapsa capitală. Mulțumesc Direcției Penitenciarelor din România și factorilor decizionali pentru facilitarea desfășurării evenimentului în această instituție publică”, spune Adrian Melicovici.

Cei care doresc să participe sunt rugați să își anunțe participarea, cu nume și CNP, cu minim 72 de ore înainte la Biroul de Presă al Penitenciarului.

Alte articole:

Adaugă un Comentariu

*