Știri, Muntenia-Sud, România|marți, noiembrie 21, 2017
Sunteți Aici Home » ACTUALITATE » REPLICĂ: DSP Dâmboviţa răspunde acuzaţiilor aduse de primarul de la Moreni!

REPLICĂ: DSP Dâmboviţa răspunde acuzaţiilor aduse de primarul de la Moreni! 

DSP Dambovita 2

Săptămâna trecută, mai mulţi copii de la diferite unităţi de învăţământ din municipiul Moreni au ajuns la spital cu aceeaşi simptomatologie. Imediat, Direcţia de Sănătate Publică Dâmboviţa a declanşat o anchetă epidemiologică, în timpul căreia s-au aplicat mai multe amenzi urmare faptului că s-au constatat diferite carenţe în ceea ce priveşte procesul de curăţenie în şcolile şi grădiniţele controlate. De cealaltă parte, primarul Constantin Dinu susţine că inspectorii DSP au căutat cu lumânarea neconformităţi şi au aruncat cu amenzi în stânga şi în dreapta, dând dovadă de exces de zel. Astăzi, a venit şi replica Direcţiei de Sănătate Publică Dâmboviţa. Din punctul de vedere al directorului Sorin Stoica, edilul de la Moreni este confuz, inspectorii DSP nu au căutat cu lumânarea neconformităţile, acestea fiind vizibile cu ochiul liber.

„Calitatea de primar al unei unitati administrativ teritoriale, fie ea chiar si Municipiul Moreni, nu-i atribuie unei persoane si competente profesionale pe care altii le dobandesc dupa multi ani de pregatire profesionala, respectiv: facultatea de medicina, rezidentiat, specializari in domeniul igienei, sanatatii publice si epidemiologiei.

Directorul executiv al D.S.P. Dambovita are un statut conferit prin lege, dobandit in urma unui concurs si pe care nu trebuie “sa-l pastreze amendand” persoane juridice, persoane fizice, ori cadre didactice. Pentru imbunatatirea cunostintelor domnului primar, directorul D.S.P. nu da amenzi, aceasta intrand doar in atributiile inspectorilor sanitari aflati in coordonarea Ministerului Sanatatii.

Directia de Sanatate Publica Dambovita, prin medicii de diferite specialitati care s-au deplasat in unitatile de invatamant din Moreni si care intelegem ca l-au deranjat pe domnul primar, aflat la/in Primarie, a gasit cauza imbolnavirilor si a oferit si sprijin logistic pentru limitarea imbolnavirilor in institutiile de invatamant incriminate.

Confuz este doar domnul primar, deoarece atunci cand vorbeste nu stie ca inspectorii sanitari au efectuat controale in institutiile de invatamant unde s-au inregistrat imbolnaviri, ca parte in ancheta epidemiologica, conform procedurilor Ministerului Sanatatii , dar si controale /recontroale igienico-sanitare in conformitate cu actiunea tematica initiata de directia de resort din cadrul Ministerului Sanatatii, actiune derulata in intreg judetul. In cadrul acestor controale inspectorii sanitari n-au “cautat cu lumanarea”, intrucat neconformitatile erau vizibile si cu ochiul liber, iar cu putin efort, poate si o pereche de ochelari cu dioptrii adecvate, ar fi fost zarite si din scaunul de la primarie.

In ceea ce priveste dotarea obligatorie a grupurilor sanitare cu hartie igienica, sapun, mijloace de uscare a mainilor si substante dezinfectante, ii comunicam domnului primar ca, pentru o mai buna igiena, normele igienico-sanitare recomanda folosirea dispenserelor pentru sapun lichid. Dispersor ii sugeram sa achizitioneze pentru reglarea dozajului de amestec carburant, conform DEX.

Stim ca suntem “deranjanti” atunci cand gasim si sanctionam abaterile de la legislatia sanitara, pentru ca scopul nostru si unicul interes este acela de a proteja sanatatea populatiei judetului nostru, asa cum si al dumnealui ar trebui sa fie pentru locuitorii localitatii Moreni.

Regretam ca abaterile de la normele de igiena ii starnesc amuzamentul, dar noua ne provoaca indignare si ingrijorare, pentru ca aceste practici sunt verigi in transmiterea unor boli si pentru asta s-au aplicat toate sanctiunile care i-au creat confuzie doar domnului DINU.

Ii asiguram pe concetatenii nostri ca ne desfasuram activitatea cu un personal calificat, profesionionist, pentru care sanatatea publica reprezinta o prioritate iar in actiunile noastre nu tinem cont de alte convingeri sau interese si pentru care nu avem nevoie de aprobarea sau dezaprobarea niciunui edil”, se arată în comunicatul remis de către DSP Dâmboviţa.

Alte articole:

Adaugă un Comentariu

*