Știri, Muntenia-Sud, România|miercuri, august 16, 2017
Sunteți Aici Home » OPINII » Republica tuturor şi a nimănui!

Republica tuturor şi a nimănui! 






ion obagilaLucruri incredibile se întâmplă acum în România. Suntem republica procurorilor, a bugetarilor, cărora li se vor dubla salariile, a capitaliştilor pârliţi, care nu îşi mai pot asigura retribuţia minimă pe economie, a politicienilor de tinichea, a ong-urilor şi, mai nou, republica protestelor împotriva a tot ce are miros de normalitate. Încotro ne îndreptăm ţinând cont de această situaţie? Cred că spre nimic. Spre zero!

Actualul guvern este ocupat cu acţiunile populiste, măriri de pensii, de salarii, mulţumirea activului de partid prin acordarea de funcţii prin ministere, agenţii, companii naţionale etc. În tot acest timp, tinerii frumoşi şi, cred ei, liberi au pus-o de un protest împotriva Curţii Constituţionale. Nu le-a convenit unora ce au hotărât înalţii judecători ai statului. S-au dat la DNA, la procurori, la republica cătuşelor şi, cred iubitorii de huiduit în pieţe, că ar fi mai bine să fie desfiinţată. Apoi, pot urma Parlamentul, de ce nu Guvernul, iar ţara să fie condusă de procurorii anticorupţie, iar Constituţia să fie înlocuită cu Codul Penal, eventual, o ediţie revizuită şi adăugită.

Liniştea şi ordinea firească, democratică, ar trebui restabilite de cei care conduc ţara, de cei pe care poporul i-a ales în decembrie 2016. Din păcate, nu se simte nimic. Primim doar vorbe, suntem alimentaţi cu lozinci. Lipseşte concreteţea din discursurile liderilor PSD, curajul de a lupta deschis, nu ascunşi după norme sau indicaţii oculte. Dau înainte doar cu programul de guvernare, şi nu văd ceea ce se întâmplă în jurul lor, trec cu vederea abuzul ca stare de fapt sau se fac că nu văd şi este şi mai grav!

Ion Obăgilă

Alte articole:

Adaugă un Comentariu

*