Știri, Muntenia-Sud, România|marți, noiembrie 12, 2019
Sunteți Aici Home » ACTUALITATE » ROMSILVA cumpără terenuri agricole şi degradate pentru a le împăduri

ROMSILVA cumpără terenuri agricole şi degradate pentru a le împăduri 

dr. ing. Costel Preda - director Direcţia Silvică Dâmboviţa

Regia Naţională a Pădurilor a alocat anul acesta 250 de miliarde de lei vechi pentru achiziţionarea de terenuri din afara fondului forestier, suprafeţe ce urmează a fi împădurite. În Dâmboviţa, conducerea Direcţiei Silvice a trimis o informare în acest sens către toate primăriile din judeţ, astfel încât informaţia să ajungă rapid către cetăţeni.

„Căutăm cu prioritate terenuri degradate, astfel încât tranzacţia de vânzare-cumpărare să fie una rentabilă pentru ambele părţi. Conform formulei matematice ce se va folosi, vom putea oferi aproximativ 50 de milioane de lei vechi per hectar. Prin această acţiune, Regia vizează creşterea suprafeţei împădurite a României”, ne-a precizat dr. ing. Costel Preda – director Direcţia Silvică Dâmboviţa.

alunecari barbuletu 8Potrivit HG 118/2010, fac obiectul cumpărării următoarele categorii de terenuri:
– enclave existente în fondul forestier proprietate publică a statului;
– terenuri cu destinaţie agricolă care nu sunt limitrofe fondului forestier naţional, cu suprafaţa mai mare de 20 ha, situate în zonele deficitare în păduri;
– terenuri cu destinaţie agricolă, limitrofe fondului forestier proprietate publică a statului.

Cei care doresc să vândă terenuri către RNP Romsilva trebuie să depună cerere, însoţită de actele doveditoare ale proprietăţii, la Ocolul Silvic din zona respectivă.

Adaugă un Comentariu

*