Știri, Muntenia-Sud, România|marți, noiembrie 21, 2017
Sunteți Aici Home » ECONOMIE » ŞANSĂ: Noi oportunităţi de finanţare pentru IMM-urile din România

ŞANSĂ: Noi oportunităţi de finanţare pentru IMM-urile din România 

FOTO ARHIVĂ (Sursa: edu-fonduri.ro)

Guvernul României a făcut primul pas în implementarea iniţiativei pentru IMM-uri, prin semnarea acordului de finanţare cu Grupul Băncii Europene de Investiţii, informează Centrul Europe Direct Târgovişte.

„Sunt mândră să văd România în grupul fruntaș al statelor membre ce implementează Inițiativa și folosesc fondurile structurale și de investiții europene într-un mod inovator. Acest lucru reprezintă un răspuns concret la provocările cu care se confruntă în acest moment întreprinderile mici și mijlocii din România”, a declarat Corina Creţu – comisarul european pentru politică regională.

Iniţiativa pentru IMM-uri are alocate 100 de milioane de euro din Fondul european de dezvoltare regională (FEDR), dar se estimează că va mobiliza, în combinație cu resurse adiționale de la Grupul BEI și programul Orizont 2020, aproape 580 de milioane de euro constând în noi credite pentru IMM-urile românești și firmele nou înființate.

„IMM-urile românești sunt competitive și asigură marea majoritate a oportunităților de angajare din această țară. Ele au doar nevoie de un impuls suplimentar pentru a se extinde dincolo de piețele locale și a-și dezvolta capacitățile de cercetare și inovare. Inițiativa pentru IMM-uri le va ajuta să facă exact asta”, a precizat Jyrki Katainen – vicepreşedintele Comisiei Europene.

Alte articole:

Adaugă un Comentariu

*